Ziua de Cluj: Clujul retrage certificatul de urbanism de la Rosia Montana
Certificatul de urbanism eliberat de Consiliul Judetean Alba, in 2007, pentru Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) a fost anulat astazi de Tribunalul Cluj, prin sentinta definitiva. Oficialii Companiei spun ca vor solicita un nou certificat, in locul celui controversat, din pricina opozitiei organizatiilor nonguvernamentale.
Certificatul de urbanism a expirat la sfarsitul lunii iulie 2008, iar RMGC “va solicita un nou certificat de urbanism de la Consiliul Judetean Alba la momentul potrivit”, arata reprezentantii societatii intr-un comunicat de presa.
“Certificatul de urbanism este un act de informare prin care autoritatile aduc la cunostinta solicitantilor cerintele de urbanism si avizele necesare pentru obtinerea autorizatiei de constructie. Acest document nu confera dreptul de a executa lucrari de constructie, pentru aceasta activitate fiind necesara existenta unei autorizatii de constructie”, se precizeaza in comunicatul RMGC.
Actiunea in instanta a fost promovata de catre organizatia Alburnus Maior si Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu(CIDRM), iar certificatul de urbanism este suspendat de drept pana la solutionarea irevocabila a litigiului privind exploatarea de la Rosia Montana –cel mai longeviv si plin de implicatii socio-politice scandal de mediu din Romania.
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.


