Realitatea: Ursii polari au stramosi irlandezi
Cândva, în ultimii 50.000 de ani, sugerează un nou studiu genetic, urşii polari moderni s-au despărţit de o populaţie de urşi bruni irlandezi. Descoperirea îi ajută pe cercetători să înţeleagă mai bine evoluţia ursului alb.
Oamenii de ştiinţă ştiau deja, de exemplu, că urşii polari au apărut acum cel puţin 110.000 de ani, cel mai probabil în Sibera. Se pare, însă, potrivit noilor informaţii, că urşii polari s-au împerecheat cu urşii bruni pentru o perioadă mai mare după ce speciile lor s-au despărţit - de obicei când răcirea sau încălzirea climatică a dus la întâlnirea între habitatele lor.
Noile gene primite astfel de urşii polari în aceste perioade i-ar fi ajutat să supravieţuiască schimbărilor climatice. Acum, încălzirea globală îi apropie, din nou, pe urşii polari de cei bruni, iar noul studiu aduce câteva speranţe pentru viitorul ameninţat al maiestuosului urs alb.
Cercetătorii au studiat 242 de linii materne ale urşilor polari şi bruni. Informaţiile lor au ajuns până acum 120.000 de ani şi au acoperit întreaga zonă în care trăiesc animalele. Ei au extras ADN şi din oasele urşilor bruni descoperiţi în peşterile irlandeze, unde multe specii de animale s-au refugiat din calea gheţarilor care înaintau.
Citeste mai mult pe realitatea.net
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.


