Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Rinocerii negri ar putea să dispară până în 2018 dacă braconajul continuă în același ritm

Autorii unui studiu estimează că numărul de rinoceri negri a scăzut de mai bine de 20 de ori la mijlocul anilor `90. După această perioadă, specia a fost protejată mai bine și până în 2014 au fost salvați 5.000 de rinoceri. Însă, un kilogram de coarne de rinoceri a ajuns să valoreze 65.000 de dolari și suma se află în creștere. Rinocerii negri se mai regăsesc astăzi doar în cinci țări – Africa de Sud, Namibia, Kenya, Zimbabwe și Tanzania. 

rinocerii
foto: worldwildlife.org

Potrivit studiului, începând cu a doua jumătate a secolului XX, în special în Kenya și Tanzania, vânătoarea pentru coarne a rinocerilor negri le-a decimat specia. Animalele ucise în urma braconajului a crescut în Africa de Sud, de la 13 pe an în 2007, la 455 pe an până la jumătatea lunii octombrie 2012. În Zimbabwe, unde populațiile de rinoceri sunt mai reduse, între 2000 și 2011, au dispărut în medie 39 de rinoceri pe an.

Cercetătorii avertizează că braconajul a atins un nivel critic și că dacă uciderile continuă, mortalitatea în rândul rinocerilor va depăși natalitatea între 2016 – 2018. Începând cu 2013, în fiecare an,  peste 1.000 de animale au murit în urma actelor de braconaj.

În același timp, nu numai că numărul de rinoceri negri s-a diminuat considerabil, dar evoluția speciei a făcut ca animalele să aibă gene mai slabe decât strămoșii lor. Cercetătorii numesc acest lucru diversitate genetică și concluzionează că, în cazul rinocerilor negri, ea s-a diminuat cu 69%. Ceea ce înseamnă că rinocerii negri supraviețuiesc, se reproduc și se adaptează mai greu la schimbări. Autorii studiului au stabilit această diminuare a ratei de adaptare, comparând mostre ADN prelevate de la rinocerii negri, care trăiesc în prezent, cu mostrele din muzee.

 

spot_img

Ultimele știri