România va începe negocierile pentru construcția reactoarelor nucleare 3 și 4 de la Cernavodă

cernavodaStatul român va începe negocierile cu o companie chineză pentru realizarea reactoarelor 3 și 4, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după întâlnirea avută cu vicepremierul executiv chinez, Zhang Gaoli.

(…) pe 23 septembrie, acum două zile, o companie chineză a depus o ofertă angajantă pentru realizarea reactoarelor 3 și 4. Urmează ca în perioada următoare comisia de negociere să analizeze oferta și să înceapă negocierile. Orizontul nostru de timp este ca până la sfârșitul anului negocierile să se finalizeze și să se semneze memorandumul comun de realizare a acestor investiții”, a spus viceprim-ministrul.

El a explicat că aproape toate etapele de negociere au fost parcurse și acestea nu au fost ușoare, în condițiile în care timpul avut la dispoziție a fost de doar câteva luni.

A fost o negociere destul de grea până acum și o negociere care s-ar putea să fie și mai grea în următoarele luni pentru a se ajunge la mecanismul final. Nu se dă ceva în schimbul a ceva, ci participă efectiv la construcție și participă și la exploatarea efectivă a centralei. Cea mai importantă condiție a fost folosirea tehnologiei Candu 6″, a mai spus vicepremierul.

Realizarea acestui proiect, cu o valoare foarte mare, va începe probabil de anul viitor și va însemna 720 MW pe unitate, adică 1.440 de MW în total, peste un miliard și jumătate de euro comenzi în industria românească, locuri de muncă directe și indirecte peste 10.000, plus venituri importante suplimentare la bugetele locale și bugetul de stat.

De asemenea, a adăugat Dragnea, un al doilea proiect care este în faza imediat premergătoare semnării și realizării IPP-ului este cel de la Rovinari, cu o valoare de aproape un miliard de euro, cu o putere de 500 de MW, pe lignit.

spot_img

Ultimele știri