Romsilva bate recordul. Profitul brut mai mare cu 72% decât cel bugetat

Din punct de vedere financiar, Romsilva a încheiat anul 2015 cu rezultate foarte bune. Cifra de afaceri realizată depășește 1,5 miliarde de lei, cu 15,5% mai mare decât prevederile bugetului de venituri și cheltuieli, iar profitul brut se situează la nivelul de 220 milioane de lei, cu 72,6% mai mare decât cel bugetat. Anul trecut profitul Regiei a fost de 145 de milioane de lei.

profit brut

Astfel, în 2015, Romsilva a recoltat un volum  total de peste 8,9 milioane de metri cubi (m³) de masă lemnoasa, mai puțin cu 30o de mii m³, față de programul anual. Din volumul total 72% a fost recoltat prin contracte de vânzare-cumpărare, 10% prin prestări servicii de exploatare, contractate cu operatori economici atestați și 18% prin exploatare în regie proprie.

„Prin licitațiile și negocierile organizate, s-a oferit masă lemnoasă pe picior în volum de 7.295,9 mii m³, din care s-a adjudecat un volum de 6.618,3 mii m³ (91%).  Prețul mediu realizat este de 155 lei/m³. Chiar în condițiile nerecoltării întregului volum de masă lemnoasă programat, prin măsurile luate pentru organizarea licitațiilor, prin transparentizarea procedurilor, precum și ca o consecință a funcționării Radarului Pădurii, care a asigurat condiții pentru mai multă disciplină în piața lemnului, prețurile obținute la licitații au permis finanțarea corespunzatoare a activității regiei”, se arată într-un comunicat al instituției.
spot_img

Ultimele știri