Rovana Plumb: City Bike, soluția noastră pentru mobility management

in Proiecte 10 February 2014368 Views

Planurile Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice (MMSC), în privința implementării conceptului de mobility management, sunt strâns legate de încurajarea și dezvoltarea mersului cu bicicleta în oraș. Primul pas îl reprezintă dezvoltarea, în parteneriat cu Primăria Municipiului București, a proiectului de bike sharing, City Bike, a declarat, într-un interviu acordat Green Report, ministrul mediului și schimbărilor climatice, Rovana Plumb.

Ce politici dezvoltă MMSC pentru implementarea conceptului de  mobility management?

Am vești foarte bune din acest punct de vedere. Unul dintre proiectele importante propuse de MMSC pentru acest an se referă la promovarea celor mai eficiente metode europene pentru încurajarea și dezvoltarea mersului cu bicicleta în oraș, dar și la dezvoltarea facilităților și a integrării cu transportul public. Este vorba despre proiectul City Bike, conceput după modelul vienez, pe care îl vom dezvolta împreună cu Primăria Municipiului București.

Alocarea fondurilor din bugetul ministerului pe care îl conduc pentru realizarea proiectului de bike sharing  este răspunsul nostru concret în ceea ce privește implementarea în România a conceptului de mobility management.

Totodată, MMSC are în vedere anumite modificări legislative, care să determine impulsionarea instituții-lor publice, a agenților economici, dar și a cetățenilor de a adopta acest concept de management al mobilității și de a-l implementa într-un mod cât mai eficient și cât mai rapid.

Ar putea deveni MMSC formator de mobility management?

Ministerul a desfășurat și desfășoară în continuare parteneriate cu diferite instituții publice din România, printre care Ministerul Educa-ției Naționale, în vederea colaborării pentru atingerea dezideratului urmărit privind protejarea cât mai eficientă a mediului înconjurător.

Încă de la preluarea mandatului de ministru, am urmărit personal impulsionarea colaborării interinstituționale cu Ministerul Educației Naționale, deoarece, sunt de părere că doar împreună putem schimba mentalitatea copiilor, implicit a părinților și a oamenilor din jurul acestora, în ceea ce privește implementarea în toate domeniile a conceptului de dezvoltare durabilă urbană.

MMSC își propune să promoveze în rândul copiilor acest concept de management al mobilității, deoarece ei pot înțelege cel mai ușor că, de exemplu, mersul pe bicicletă pentru rezolvarea treburilor cotidiene poate ajuta într-o mare măsură la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Trebuie să ajutăm populația să conștientizeze, încă de la o vârstă fragedă, că dezvoltarea durabilă a orașelor prin reducerea traficului urban este cheia succesului pentru a asigura un aer cât mai curat și un factor crescut al calității vieții.

Este posibilă o rețea de piste pentru biciclete complementară drumurilor județene sau naționale?

În acest moment, așa cum am spus,  urmărim dezvoltarea și imple-mentarea unui proiect, alături de Primăria Municipiului București, ce presupune un program de închiriere a bicicletelor. Totodată programul vizează și construirea unor centre de închiriere în zonele cele mai aglomerate în vederea descongestionării traficului și reducerea poluării la nivelul Municipiului București.

De asemenea, va fi extinsă rețeaua de piste de biciclete pentru a asigura o alternativă viabilă la traficul auto și pentru a impulsiona cetățenii să utilizeze acest mod ecologic de deplasare cât mai frecvent. La nivel național, construcția unei rețele de piste de biciclete complementară drumurilor județene sau naționale este o problematică ce necesită o atenție specială.

Acest fapt se datorează diversității particularităților existente la nivelul fiecărui județ în parte, precum și necesitatea unor astfel de piste de biciclete care variază într-o marjă destul de mare de la o comunitate locală la alta.

În prezent anumite autorități locale cum ar fi cele din județele Arad, Bihor, Alba sau Cluj au aplicat pentru fonduri europene în vederea realizării unor proiecte de contrucție de piste de biciclete care să fie adiacente drumurilor naționale și celor județene. Un exemplu elocvent îl reprezintă pista de biciclete ce leagă orașele Florești și Cluj-Napoca care urmărește pe o bună distanță traseul DN1.

Îmi doresc ca astfel de exemple să fie din ce în ce mai multe și, în următorii ani, să putem vorbi despre o adevărată rețea națională de piste de biciclete, iar acest mijloc de transport să devină cu adevărat o alternativă semnificativă a transportului rutier convențional.

Când și în ce condiții va avea România o infrastructură destinată mașinilor electrice?

O astfel de infrastructură poate deveni funcțională în România în aproximativ trei-cinci ani după părerea mea. Totul depinde însă de motivația agenților economici care sunt dispuși să investească în stații de încărcare pentru mașinile electrice, fonduri pe care le vor recupera într-un ritm accelerat, ca urmare a creșterii numărului de utilizatori ai unor astfel de autovehicule. MMSC poate stimula, în continuare, achiziția autovehiculelor cu propulsie electrică, prin intermediul programului Rabla și prin scutirea de la plata timbrului de mediu determinând, astfel, creșterea semnificativă a numărului de astfel de autovehicule aflate în uz pe piața din România.

Un număr tot mai mare de autovehicule electrice va determina, implicit, agenții economici să investească în dezvoltarea și extinderea rețelei de stații de încărcare la nivel național pentru astfel de autoturisme.

Care este stadiul licitației privind achiziționarea unei mașini electrice de către MMSC?

Direcția Investiții, Achiziții Publice și Servicii Interne din cadrul MMSC a organizat în 2013 trei proceduri de cerere de oferte pentru achiziționarea unui autoturism electric, dar toate procedurile au fost anulate, întrucât nu a fost depusă nicio ofertă. În vederea atingerii acestui obiectiv, Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice va relua procedura și în anul 2014.

Ce înseamnă, pentru MMSC, mobility management în 2014?

Așa cum am spus, Ministerul Me-diului și Schimbărilor Climatice urmărește ca, pe parcursul anului 2014, să demareze proiectul de bike sharing, derulat împreună cu Primăria Municipiului București. Scopul nostru este stimularea mersului pe bicicletă ca o alternativă eficientă la traficul rutier atât din punctul de vedere al timpului petrecut în trafic, cât și al îmbunătățirii calității vieții prin reducerea noxelor.

Reducerea traficului urban este cheia succesului pentru a asigura un aer cât mai curat. Rețeaua de piste de biciclete va fi extinsă pentru a asigura o alternative viabilă la traficul auto.

Comentarii

comentarii