Shell înființează o divizie de energie verde

Shell, cea mai mare companie petrolieră din Europa, a înființat o nouă divizie, prin care va investi în energii regenerabile sau mai puțin poluante. Decizia nu este încă publică, însă a fost anunțată ieri de jurnaliștii The Guardian.

shell energie regenerabila

Investiția companiei în noua divizie este de 1.7 miliarde de dolari, iar cheltuielile anuale sunt estimate la 200 de milioane de dolari. Divizia se va ocupa doar de producția de energie din hidrogen, biocombustibili și energie eoliană.

Planul Shell, încă neanunțat public

Detaliile despre noua investiție provin dintr-o comunicare din interiorul companiei. Shell nu a făcut încă un anunț public. Conform surselor the Guardian, reprezentanții companiei se tem că inițiativa va fi încadrată de activiștii de mediu ca o campanie de „grennwashing”, întrucât cheltuielile cu noua divizie reprezintă mai puțin de 1% din suma de 30 de miliarde de dolari pe care Shell o investește anual în petrol și gaz metan.

Până acum, Shell a întâlnit o rezistență puternică din partea ONG-urilor de mediu. Acestea au acuzat compania că planurile sale distrug ecosistemul și accelerează schimbările climatice.

Relația dintre Shell și activiști, una tensionată

În unul dintre proteste, Greenpeace a dus o mascotă uriașă în fața sediului central al companiei, în Londra. Era vorba despre un urs polar de 3 tone, care avea mărimea unui autobuz cu etaj și a putut fi manevrat cu ajutorul a 65 activiști și păpușari. Astfel, voiau să atragă atenția asupra intenției companiei britanice de a extrage petrol din zona arctică cel puțin până în 2030.

Reprezentații Shell au declarat atunci că respectă dreptul oamenilor de a protesta, dar nu sunt de acord cu modul în care Greenpeace a ales să își susțină cauza.

Ne dezamăgește faptul că Greenpeace alege să desfășoare cascadorii publicitare în loc să se angajeze într-o dezbatere constructivă despre cum putem asigura nevoia de energie, scăzând simultan emisiile.

Ulterior, compania a anunțat că își abandonează pentru moment operațiunile din zona arctică, întrucât sunt ineficiente și riscante. Shell a cheltuit până acum 7 miliarde de dolari pentru explorarea potențialului de hidrocarburi din zona arctică.

spot_img

Ultimele știri