Cum ar trebui privite soluțiile inovative atunci când vorbim de sustenabilitate?

Termenul de inovare se poate referi la schimbări incrementale, emergente sau radicale și revoluționare în gândire, concepția de produse, procese sau design organizațional. O idee bună trebuie să fie diferită pentru a fi inovativă, în anumite domenii cum ar fi arta, politica sau serviciile în general.

inovație sustenabilitate

Atunci când vorbim de afaceri sau companii producătoare de anumite produse, schimbarea produsului în sine sau schimbările inovative la nivel de produs trebuie să crească valoarea acestuia, valoare percepută de către clienți sau chiar de către producător.

Uneori însă, inovațiile realizate nu se reflectă în valoarea percepută de client, iar aceștia nu sunt pregătiţi să plătească pentru ele și nici să accepte diferențele. Cu alte cuvinte, costul real al produsului poate fi mai mare pe piață, odată cu beneficiile aduse de producerea eficientă a acestuia, dar clientul să nu perceapă obiectiv beneficiile ca fiind reale sau cuantificabile pe termen lung. În aceste cazuri, comunicarea beneficiilor este esențială.

Cum adoptăm și cum comunicăm inovațiile sustenabile

În general, designul sustenabil trebuie să ţină de cont de următoarele:

  1. De măsurile impuse de dezvoltarea sustenabilă (de exemplu: în concepție/design, lanţul de aprovizionare, management, forţă de muncă) care se reflectă în valoare adăugată în lanţul valoric; care ar fi aceste măsuri și care va fi aportul implementării acestora asupra costului final al produsului?
  2. Percepția valorii nou create: cum putem iniția acceptarea de către clienți?

Ca strategie pe termen lung, design-ul sau conceperea sustenabilă a unui produs va deveni mai degrabă un motor pentru inovare decât o povară suplimentară pentru organizaţie, atâta timp cât perceția valorii se va realiza printr-o strategie de comunicare benefică pentru toate părțile interesate.

inovație sustenabilitate

Multe companii caută soluții noi de concepție sau producție care să vizeze creșterea valorii produsului final și implicit beneficii în comunitate. Când vorbim de inovații, companiile care se adresează consumatorilor finali depun cele mai multe eforturi în acest segment, din nevoia de delimitare a pieței, pentru stabilizarea acesteia, pentru a râmăne competitivi în aceasta.

Care este impactul inovațiilor sustenabile

O mare parte a companiilor din food & beverage conduc prin centrele lor de inovare proiecte de cercetare care să aibă ca rezultat o schimbare în produs astfel încât să producă un impact pozitiv atât de mediu cât și social și nu în ultimul rând să urmărească creșterea performanțelor economice ale organizației.

Ca o exemplificare a inovării industriale, vă aducem la cunoștiință o soluție publicată de DSM în ultimul raport al acestora. DSM a adus la cunoștiință avantajele pe care le oferă noua soluție inovativă de maturare a brânzei, soluție denumită Pack-Age”.

Este cunoscut faptul că la nivel mondial consumul de brânză este destul de mare. Doar în Italia se consumă 100.000 tone de brânză maturată (Gouda și Parmezan) de către 5 milioane de locuitori.

La producerea cașcavalului, o mare parte din produs se pierde și se regăsește ca deșeu. Deșeul conține pierderi de la curățarea brânzei de mucegaiul format în timpul maturării și resturi de la procesul de feliere și curățare a porțiunilor uscate. Mulți consumatori nu cunosc acest aspect, dar consumă cu plăcere această brânză deosebit de delicioasă.

„Pack-Age” este o membrană permeabilă care permite maturarea brânzei în mod natural fără pierderea umidității și fără riscul de apariție a mucegaiului.

Această nouă tehnologie a fost testată pe consumatori de Dutch Dairy Research Institute (NIZO), considerând evaluarea gustului și a texturii brânzei produse cu noua soluție. În mod normal, în timpul procesului de maturare, fiecare bucată de brânză trebuie să-și dezvolte propriul echilibru în ceea ce privește gustul si textura. Conform acestei cercetări, Pack-Age® păstrează acest echilibru, comparativ cu brânză maturată natural, chiar si cu reducerea cu 50% a pierderii de umiditate, furnizate prin utilizarea Pack-Age®.

Presupunând că această tehnologie s-ar implementa cu succes în întreaga industrie a brânzeturilor ar conduce la beneficii majore precum:

  • Impiedicarea pierderilor masive de brânză : 200.000 de tone de brânză Gouda și parmezan pe an, însemnănd producția anuală a 7 fabrici Europene de cașcaval
  • Reducerea cantității de lapte utilizat cu 3,6 bilioane de litri de lapte /an
  • Creșterea randamentului de producție de brânză maturată: cu 121.000 tone /an
  • Asigurarea unui pahar de lapte pe zi pentru 48 milioane de copii sub 11 ani
  • O amprentă de carbon redusă cu 10% pentru brânza maturată
  • Salvarea anuală a 6,2 milioane de tone de CO2 emise de cca. 400.000 de vaci care produc cele 3,6 bilioane de litri de lapte
  • Asigurarea necesarului anual de brânză maturată pentru cca. 10 milioane de italieni, mari consumatori de brânză
  • Creșterea profitului companiilor producătoare

Poate fi acest exemplu unul convingător pentru încurajarea inovării și acceptarea unui produs îmbunătățit, care aduce beneficii globale?

Eu aș zice că da. Cred că, la nivel mondial, consumul de brânză nu va scădea, așadar nevoia va exista și implicit impacturile asociate acestor consumuri. În schimb acceptarea brânzei produse utilizând „Pack-Age” se va realiza foarte repede, conducând la beneficii globale.

Important este ca aceasta soluție să nu rămână la nivel de rezultat de cercetare și să fie preluată de cele mai multe companii producătoare de cașcaval, iar beneficiile să fie comunicate tuturor consumatorilor prin etichetări ecologice ale produsului.

spot_img

Ultimele știri