Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Agentia Spatiala Romana: Comunicatiile si retelele electrice, tulburate de exploziile solare

Furtuna  geomagnetica, provocata de eruptia solara din clasa X, anuntata de NASA in dimineata zile de marti, poate perturba retelele de distributie a energiei electrice, telecomunicatiile, in special in retelele de telefonie mobila, cat si satelitii artificiali, spun specialistii de la Agentia Spatiala Romana (ROSA).

Operatorii de electricitate si cei de telefonie mobila, din Romania, nu au raportat inca nici o problema la retele, insa sunt pregatiti sa faca fata oricarui tip de avarie.

Erupțiile din clasa X sunt cele mai puternice evenimente solare. Ele pot bloca radiocomunicatiile, pot provoca furtuni de radiatii de lunga durata, pot afecta telecomunicațiile si rețelele electrice, se arata si intr-un comunicat dat recent de NASA.

“Peste 4 ani vom avea probleme serioase cu sistemele de distribuire si generarea a energiei electrice ce vor fi avariate de exploziile solare. Vor fi afectate si sistemele de telecomunicatii, in special retelele de telefonie mobila, serviciile de ghidaj aerian, cat si satelitii spatiali”, a declarat pentru “Green Report”, Marius Ioan Piso, presedintele Agentiei Spatiale Romane.

Comunicatiile radio, blocate deja in China de furtuna solara

Declaratia presedintelui ROSA, Marius Piso, este sustinuta de evenimentele produse deja in China. Administratia Meteorologica chineza a anunțat astazi ca eruptia solara a blocat comunicatia radio pe unde scurte in sudul Chinei, provocand "tulburări subite in ionosfera" si a avertizat ca alte eruptii solare masive ar putea sa se produca in urmatoarele trei zile.

In ”istoria” furtunilor solare mai exista cel putin doua exemple de avarii de mari proportii la sistemele de distribuire a energiei electrice. In 1989, sase milioane de oameni din Quebec, Canada, au ramas fara curent electric din cauza unei furtuni solare, iar in 1972, in Statele Unite, furtuna solara a intrerupt functionarea unei retele de telefonie din statul Illinois.

„Explozia solara din 15 februarie 2011 se situeaza pe locul 165 intr-un top al intensitatii acestui tip de fenomene din ultimii 30 de ani. Iar unul dintre efectele ei imediate este si aurora boreala, care in mod normal apare la poli, dar a putut fi vazuta in 15 februarie si la latitudini relativ mai joase”, a mai spus Marius-Ioan Piso.

Transelectrica, pregatita pentru orice tip de avarie

Sistemele de distribuire a energiei electrice din Roamania nu au fost date peste cap pana acum de exploziile solare, dupa cum informeaza expertii de la Compania Nationala de Transport al Energiei Electrice, Transelectrica, care declara ca sunt pregatiti sa intervina in orice situatie de avarie.

„Transelectrica poate sa faca fata oricarui tip de defectiune. Suntem conectati la sistemul energetic european, iar in cazul unei avarii de proportii, primim ajutor imediat de la statele care fac parte din Conventie. Cat despre furtunile solare, nu am primit pana acum vreun astfel de avertisment si nici in Europa nu stiu sa se fi produs defectiuni la retelele electrice din cauza acestor fenomene”, spune Octavian Lohan, director general-adjunct la Transelectrica.

Retelele romanesti de telefonie mobila functioneaza normal

La solicitarea „Green Report”, legata de eventualele pertubari ce pot aparea in sistemele de telefonie mobile, reprezentantii Asociatiei Operatorilor de Telefonie Mobila din Romania au spus ca fiecare operator in parte isi gestioneaza problemele de ordin tehnic.

„Asociatia nu este in masura sa dea un raspuns legat de efectele furtunii solare, deoarece acestea sunt probleme de ordin tehnic, iar operatorii isi gestioneaza singuri retelele”, a spus Liviu Popescu, presedintele asociatiei.

Operatorul de telefonie mobila Orange Romania sustine ca pana la aceasta ora nu s-au inregistrat perturbari in reteaua sa de telefonie si ca exista sanse putine ca sa aiba loc vreo defectiune provocata de furtuna solara.

„Orange Romania nu foloseste retele satelitare, ci unde radio, iar, in acest caz, probabilitatea ca sa intervina vreo defectiune provocata de furtuna solara este aproape imposibila. Companiile care transmit informatii via satelit ar putea sa aiba probleme provocate de astfel de fenomene. Noi insa, monitorizam intreaga retea, iar orice defectiune care ar putea aparea va fi rezolvata in timp util”, a spus Cristian Patachia-Sultanoiu, senior strategic adviser la Orange Romania.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri