Agricultura ecologica si transportul verde, printre prioritatile Proiectului de Mediu al PSD si FNE

Duminică, 3 Iulie 2011 - 10:04
a|A

PSD este, deocamdata, singurul partid mare din Romania care acorda un spatiu generos, in politica sa, problemelor de mediu, iar acest lucru este confirmat si de Proiectul de Mediu, prezentat cu ocazia constituirii Forumului National al Ecologistilor (FNE) din PSD.

Directiile de actiune din Proiectul de Mediu al PSD aduc in prim-plan transportul verde, managementul deseurilor si salubrizarea localitatilor, accesul la surse sigure de alimentare cu apa potabila, calitatea aerului, radioactivitatea și zgomotul, ameliorarea mediului urban si, nu in ultimul rand, agricultura ecologica.

Victor Ponta, liderul PSD, sustine ca in Romania marile teme in domeniul ecologiei, in loc sa fie dezbatute public, se transforma in campanii electorale, si a amintit, cu ocazia constituirii FNE, inclusiv de exploatarea cu cianuri Rosia Montana, care dauneaza naturii.

Ponta a adaugat ca in domeniul ecologiei nu s-au facut progrese si a specificat ne aflam pe locurile din urma, in Europa, in ceea ce priveste protectia mediului.

”Eu cred ca in acest domeniu, al ecologiei, suntem cel mai departe de Europa, mult mai departe decat in domeniul economic, al politicilor sociale sau infrastructurii. Mediul este zona in care nu am luat nicio decizie importanta ", a afirmat Victor Ponta.

Carmen Moldovan, aleasa presedinte al FNE

Carmen Moldovan, deputat PSD, aleasa astazi președinte al FNE, spune ca lansarea acestui forum este cel mai important pas pe care un partid mare din Romania il face in directia sustinerii unui program politic verde.

“Obiectivele noastre sunt dezvoltarea unei strategii de mediu durabile și consolidarea relatiilor cu partenerii sociali care activeaza in zona verde. Lansarea FNE este cel mai important pas pe care un partid mare din Romania il face in directia sustinerii unui program politic verde”, a declarat Carmen Moldovan, președinta FNE.

In prima parte a Conferintei Nationale a FNE a avut loc o dezbatere cu privire la viitorul politicilor de mediu in Romania.

La dezbatere au luat parte Victor Ponta, Adrian Nastase, Ion Iliescu, Daciana Sarbu, precum și reprezentanti ai organizatiilor neguvernamentale de mediu, printre care ECOCIVICA, Green Revolution, Mai mult verde și ECOLAMP.

FNE are drept scop initierea, dezvoltarea și promovarea de proiecte, campanii de constientizare și strategii specifice domeniului, toate subsumate conceptului de dezvoltare durabila si sustine, de asemenea, alaturi de partenerii sai din societatea civila, necesitatea de a influenta și schimba mentalitatile și comportamentul romanilor fata de mediul in care traiesc, prin actiuni specifice dezvoltarii unei societati durabile.
 
Citeste si:Victor Ponta: „In domeniul ecologiei suntem cel mai departe de Europa”

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala