Boc: Peste 300 de localitati vor fi racordate la apa si canalizare in 2011
Peste 300 de localitati vor dispune de lucrari de canalizare si racordare la sistemul de alimentare cu apa, a anuntat premierul Emil Boc, in cadrul sedintei de dezbatere a Legii bugetului de stat pe anul viitor, ce se desfasoara in aceste momente la Palatul Parlamentului.
Premierul a precizat ca prin Programul Operational de Mediu vor fi realizate investitii de un miliard de euro in lucrari de diminuare a efectelor inundatiilor, precum si pentru finalizarea proiectelor aflate in derulare.
Legea bugetului a fost adoptata de comisiile de buget-finante, iar in prezent se dezbate in plenul celor doua camere ale Parlamentului.
Ministerul Mediului si Padurilor (MMP) ar putea dispune anul viitor de un buget cu o treime mai mare decat cel de anul acesta.
Potrivit reprezentantilor ministerului, cresterea de 31% se datoreaza alocatiilor la categoria “Proiecte cu finantare externa nerambursabila”. ”Pentru anul 2011 au fost diminuate cheltuielile cu personalul si, de asemenea, cu bunurile si serviciile. In ceea ce priveste cresterile, in 2011 sunt alocate sume mai mari cu 178% mai mult fata de anul 2010 la capitolul Proiecte cu finantare externa nerambursabila. De asemenea, au fost alocati mai multi bani pentru impaduriri, corectii de torenti si drumuri forestiere, sprijinirea proprietarilor de paduri, ceea ce reprezinta o crestere cu 8% fata de 2010”, se arata intr-un comunicat remis de minister.
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

