Centrala nucleara Hamaoka din Japonia, inchisa temporar

Luni, 9 Mai 2011 - 04:15
a|A

Operatorul centralei nucleare Hamaoka din Japonia a anuntat luni ca va inchide temporar trei dintre reactoare, la solicitarea Guvernului nipon, pana cand vor fi construite noi protectii impotriva valurilor tsunami.

Reprezentantii Chubu Electric Power Co. au luat aceasta decizie dupa o intalnire cu prim-ministrul japonez Naoto Kan, care a solicitat inchiderea temporara a centralei Hamaoka, fiind ingrijorat de posibilitatea producerii unui nou cutremur in regiune, cu magnitudinea de peste 8.0, in urmatorii 30 de ani.

Guvernul nipon a actionat in acest fel in urma evaluarii vulnerabilitatii la cutremur si tsunami a celor 54 de reactoare din Japonia, dupa ce dezastrele din 11 martie au afectat grav centrala nucleara Fukushima din nord-estul tarii, relateaza Associated Press.

"Intelegem ca cererea primului ministru se bazeaza pe ingrijorarile crescute in privinta energiei nucleare, in urma accidentului de la Fukushima", a declarat Akihisa Mizuno, directorul operatorului Chubu Electric, in cadrul unei conferinte de presa.

Aproximativ 80.000 de oameni traiesc pe o raza de 10 kilometri in jurul centralei Hamaoka, situata la 200 de kilometri vest de Tokyo.

Energia nucleara furnizeaza peste o treime din necesarul de electricitate al Japoniei, iar inchiderea centralei Hamaoka va conta mult in aceasta vara, cand se asteapta un deficit de energie.

Centrala nucleara Hamaoka este un furnizor cheie de energie pentru centrul Japoniei, inclusiv prefectura Aichi, cartierul general al companiei Toyota Motor Corp.

De la dezastrul din 11 martie Chubu Electric a luat masuri de siguranta care includ construirea unui zid de protectie de 12 metri inaltime si 1,5 kilometri latime, contra valurilor tsunami, au anuntat oficialii companiei. De asemenea, Chubu a promis si instalarea mai multor generatoare de rezerva in caz de urgenta si sa imbunatateasca etanseizarea cladirilor care adapostesc reactoarele.

Centrala Hamaoka nu are inca un zid de protectie maritima din beton. Barierele de nisip dintre ocean si centrala au pana la 15 metri inaltime, adica suficient pentru a fi protejata de un tsunami de opt metri inaltime.

Guvernul nipon a estimat ca vor fi necesari doi ani pentru punerea in practica a imbunatatirilor necesare centralei Hamaoka.

Citeste si:

Scurgere radioactiva la centrala japoneza Tsuruga

Foto: Wikipedia.org

Florin Tulbure

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala