Dosare penale pentru turcii prinsi la braconat in apele romanesti

Joi, 4 Noiembrie 2010 - 07:38
a|A

Politistii constanteni vor intocmi dosare penale pe numele comandantului si proprietarului pescadorului turcesc prins la braconat in apele teritoriale romanesti miercuri noapte, iar vasul va fi retinut in Portul Constanta pana la definitivarea cercetarilor, informeaza Mediafax.

Vasul sub pavilion turcesc "Efeler 1”, capturat in noaptea de miercuri spre joi in timp ce pescuia ilegal in zona economica exclusiva a Romaniei, a fost adus joi seara in Portul Constanta, unde va ramane pana cand vor fi finalizate cercetarile.

"Pe numele comandantului si al proprietarului vasului turcesc vor fi intocmite dosare de cercetare penala pentru braconaj, in timp ce membrii de echipaj, sapte la numar, toti cetateni turci, vor fi repatriati in tara de origine. De asemenea, pescadorul va fi indisponibilizat pe durata cercetarilor la sediul Grupului de Nave Constanta", a declarat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera (IJPF) Constanta, comisarul sef Adrian Burcea.

Pentru a stabili daca marinarii turci au mai braconat in apele teritoriale romanesti, a fost constituita o comisie de ancheta formata din reprezentanti ai Politiei de Frontiera , Autoritatii Vamale si Capitaniei Zonale Constanta.

Doua nave ale IJPF Constanta au interceptat pescadorul in noaptea de miercuri spre joi, in jurul orei 01.30, in apele Marii Negre. Acesta se afla la aproximativ 60 de mile marine est de Constanta si a fost surprins in momentul in care membrii de echipaj ridicau la bord mai multe plase de pescuit. Politistii de frontiera le-au cerut marinarilor turci sa sisteze orice activitate si sa primeasca controlul la bord, insa acestia au refuzat si au fugit cu vasul spre sud. Dupa ce au efectuat somatiile legale, politistii au folosit armamentul de bord si cel individual si au tras in total 68 de focuri de arma spre pescadorul turcesc, 49 de cartuse de calibrul 7,62 mm si 19 cartuse de calibrul 14,5 mm.

Vasul turcesc a fost lovit in pupa, insa niciun membru al echipajului nu a fost ranit. La ora 03.10, pescadorul a fost oprit, dar din cauza conditiilor meteorologice nefavorabile nu s-a putut face un control la bord, iar nava a fost remorcata pana in Portul Constanta pentru continuarea cercetarilor.
 

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala