Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Drive Test Green Revolution: Citroen C-Zero alearga prin oras cu puterea unui diesel

Green Revolution a testat Citroen C-Zero, primul model disponibil, in Europa, din noua generatie de masini electrice.

Cel dintai lucru care te uimeste la automobilul care alearga pe sosea cu ajutorul unei baterii litiu-ion, dupa ce invartesti cheia in contact, este lipsa zgomotului.

Motorul electric al C-zero, caci are unul, nu duduie si nici nu scoate fum.

Insa, cu toate acestea, masinuta de oras, ce se incarca doar la priza, are o acceleratie de invidiat, iar virajele pot fi luate sigur, fara bataie de cap, deoarece ai de-a face cu un model manevrabil.

Cutia de viteze este automata, iar forta C-Zero este comparabila cu cea a unui automobil diesel.

Fara probleme, te poti aventura pe un teren in panta, dar si in oras te poti baza pe C-zero, mai ales cand vine vorba de viraje sau de parcare, deoarece, la o lungime de 3,5 metri si o latime de 1,70, te poti strecura si in cele mai inaccesibile spatii.


Citroen C-Zero, solutia 100% electrica

Zero consum de carburant, zero emisii de CO2 si zero poluare fonica sunt primele trei avantaje ale masinii electrice de la Citroen, o solutie optima pentru mediul urban si suburbii.

Tehnologia full-electric, dezvoltata de Citroen, face parte din strategia marcii de a reduce consumul de combustibil, emisiile poluante si emisiile de gaze cu efect de sera.

Proiectat inca de la inceput sa fie echipat cu motor 100% electric, C-Zero pastreaza toate elementele de siguranta, confort si caracteristici la bord pentru un vehicul din segmentul sau, pozitionat mai mult spre cel mai inalt nivel al acestei categorii.

Are 4 usi, 4 locuri, este dotat cu ESP, are sase airbaguri, aer conditionat si un portbagaj de 166 litri.

Cu Citroen C-Zero te obisnuiesti rapid

Tot ce trebuie sa faca un sofer atunci cand se hotaraste sa conduca un C-Zero este sa roteasca cheia in contact, sa astepte semnalul sonor si aparitia semnalului luminos “READY”, moment in care se pune in functiune schimbatorul de viteze in unica pozitie pentru modul drive.

„Afisajul de bord indica, pe langa informatiile conventionale, si informatii cu privire la utilizarea bateriei, prin intermediul unui cadran care se activeaza in momentul in care vehiculul este pornit. Cadranul include o zona albastru inchis, care semnaleaza faptul ca bateria se incarca; o zona verde, care indica un stil de condus economic, si o zona de culoare alba, care indica un stil de condus ce necesita mai multa energie”, a declarat pentru „Green Report” , Mihai Mugur, trainer Citroen C-Zero.

Instrumentul standard care indica nivelul de carburant este inlocuit de un indicator de incarcare a bateriei. Cand nivelul minim energie este atins, la putin timp dupa ce soferul este alertat, utilizarea accesoriilor este redusa, in scopul de a extinde perioada de condus cat mai mult posibil.

Motorul este alimentat printr-un sistem de ultima generatie cu o baterie litiu-ion. Aceasta cuprinde 88 de cellule 50 – Ah pentru o energie la bord de 16 kW/h, iar puterea este de 330 V.

Cat costa si cu ce viteza alearga

Citroen a adus in Romania automobilul electric, C-Zero, la un pret de 36.642 de euro.

Modelul C-Zero, 100% electric, este pus in miscare de un motor de 67 de cai-putere, alimentat de o baterie litiu-ion de 16kw/h, care se fixeaza sub podea, intre punti, pentru ca centrul de greutate sa fie cat mai jos, in vederea unei protectii sporite in caz de impact.

Cand masina este conectata la o priza normala, de 220V 16 A, bateria se incarca in sase ore, iar acest timp poate fi limitat la 30 de minute (incarcare 80%) atunci cand masina este conectata la un terminal special ce ofera curent monofazic 125A.

Masina are o autonomie de 160 de kilometri si atinge o viteza maxima de 130 km/h. Accelerația de la 0 la 100 de km/h se realizeaza in 15 secunde.

C-Zero va fi disponibil numai in versiunea, High Line, care include computer de bord, ESP, radio-CD cu MP3, port USB, Bluetooth, oglinzi electrice, geamuri electrice, scaune incalzite si sase airbaguri.

C-Zero, o masina cu stil

C-Zero este mai mult decat o masina electrica. Are stil si este conceputa mai ales pentru mediul urban. Capota sa este scurta, acoperisul convex, iar ferestrele au dimensiuni generoase.

Constructorii sustin ca C-Zero este o adevarata realizare atat din punct de vedere tehnologic, cat si din punctul de vedere al designului.

Interiorul masinii a fost conceput pentru o utilizare cotidiana, iar plansa de bord, cu un design rafinat, incorporeaza gurile de aerisire, sistemul de sunet si butoanele de control al aerului conditionat.

C-Zero este o masina de dimensiuni mici, insa ofera patru locuri confortabile, mult spatiu in interior si compartimente de stocare generoase, fixate in usi, pentru depozitarea obiectelor personale, iar portbagaju  are o capacitate de 166 de litri.

Primele masini vor fi livrate la sfarsitul anului 2010, cu livrari in crestere din primul trimestru al anului 2011.

Citroen C-Zero dezvoltat in colaborare cu Mitsubishi Motors Corporation (MMC) si este al doilea vehicul electric al marcii, alaturi de Citroen Berlingo First Electric.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri