Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Eficientizarea termica a cladirilor si energiile regenerabile, printre cei 10 pasi propusi in „Carta Alba a Energiei”

Francezii propun autoritatilor romane, intr-un document  intitulat „Carta alba a energiei”, 10 masuri de relansare a sectorului energetic din tara noastra.

Dintre acestea fac parte si masurile care vizeaza energiile regenerabile, un domeniu care devine important in Romania, sau eficientizarea termica a cladirilor private sau de stat.

La acest proiect comun au colaborat, timp de un an, experti romani si francezi care au avut sustinerea Ambasadei Frantei la Bucuresti, a Camerei Franceze de Comert si Industrie din Romania (CCIFER) si a Sectiei Romane a Consilierilor pentru Comert exterior ai Frantei.

„Potentialul energetic al Romaniei este foarte mare, insa trebuie optimizat, avand in vedere noile constrangeri in domeniul energiei, aparute mai ales in Europa, iar aceste masuri regrupate in <Carta Alba> se bazeaza pe expertiza si tehnologie, testate de companiile franceze care intentioneaza sa contribuie la relansarea sectorului energetic romanesc. Unii dintre pasii importanti in relansarea energetica a Romaniei sunt reprezentati de incurajarea energiilor regenerabile si de eficienta energetica”, a declarat Henri Paul, ambasadorul Frantei in Romania.

Pe langa promovarea energiei regenerabile, expertii care au contribuit la realizarea ”Cartei” pun un deosebit accent pe economisirea energiei, ca un pas important in relansarea energetica a Romaniei.

„Cladirile publice si private sunt mari consumatoare de energie, iar acest lucru se intampla din cauza lipsei izolarii termice ori a materialelor de constructie utilizate. Pierderile de energie sunt platite de consumator si, nu in ultimul rand, au un impact negativ asupra mediului. Unul dintre punctele noastre de interes exprimate in <Carta> il reprezinta eficienta energetica care presupune consumul unei cantitati cat mai mici de energie, iar in acest sens am pregatit un pachet de masuri”, a spus Yvonnick David, administratorul Camerei franceze de Comert si Industrie Romaniei (CCIFER).

„Carta Alba” si cele 10 masuri pentru dezvoltarea sectorului energetic reprezinta rezultatul unui proiect demarat in 2010, iar grupul de lucru, organizat in functie de specializari, a analizat situatia din Romania si pe cea din UE si a propus masuri pentru diminuarea costurilor pentru consumatori, scaderea emisiilor de gaze si a consumului de combustibil, atragerea de investitii pe termen lung, dezvoltarea energiilor regenerabile si a sectorului energetic din Romania.

Mihaela Pavnutescu

spot_img

Ultimele știri