Impermeabilizarea solului (acoperirea terenului cu un material impermeabil) este una dintre principalele cauze ale degradarii solurilor din UE. Impermeabilizarea solului afecteaza adesea terenurile agricole fertile, pericliteaza biodiversitatea, sporeste riscul de inundatii si de deficit de apa si contribuie la incalzirea globala.
Noile orientari privind bunele practici de limitare, atenuare si compensare a impermeabilizarii solului facute publice de Comisia Europeana cuprind exemple de politici, legislatie, scheme de finantare, instrumente de amenajare teritoriala la nivel local, campanii de informare si multe alte bune practici puse in aplicare in intreaga Uniune Europeana.
"Pierderea resurselor solului prin urbanizare si prin transformarea peisajului nostru este una dintre principalele provocari cu care se confrunta Europa in domeniul mediului. Se impune urgent ca aceasta resursa pretioasa sa fie utilizata cu mai multa intelepciune, pentru a se asigura mentinerea pentru generatiile viitoare a numeroaselor servicii vitale pe care le ofera. Nu putem sa turnam pur si simplu beton peste sansele noastre de a avea un viitor sustenabil", a declarat comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik.
Europa este continentul cel mai urbanizat al lumii. In fiecare an, o suprafata de inca 1.000 km2 (mai mare decat orasul Berlin) este preluata pentru activitati umane, o mare parte din aceasta ajungand sa fie impermeabilizata. Daca aceasta tendinta continua cu aceeasi viteza, peste 100 de ani vom fi transformat o suprafata comparabila cu teritoriul Ungariei.
Formarea solului este un proces foarte lent (sunt necesare secole pentru formarea unui centimetru), deci impermeabilizarea solului dauneaza in mod semnificativ solului si duce adesea la pierderea acestuia pentru totdeauna. Din acest motiv, desi dezvoltarea infrastructurii trebuie incurajata pentru a se stimula cresterea economica, este necesara o gestionare mai eficienta si mai responsabila a terenurilor.
Impermeabilizarea solului poate fi limitata prin amenajarea inteligenta a teritoriului si prin limitarea extinderii urbane. In schimb, poate fi valorificat potentialul de dezvoltare din interiorul zonelor urbane, de exemplu prin regenerarea zonelor industriale abandonate (a siturilor industriale dezafectate). Masurile de atenuare includ utilizarea unor materiale permeabile in locul cimentului sau al asfaltului, sprijinirea „infrastructurii verzi” si utilizarea mai ampla a sistemelor naturale de colectare a apelor. Atunci cand sunt insuficiente masurile de atenuare la fata locului, pot fi luate in considerare masuri de compensare care imbunatatesc functiile solului in alta parte.
Orientarile Comisiei subliniaza importanta unei abordari integrate a amenajarii teritoriului. De asemenea, s-au dovedit eficiente abordarile regionale specifice si mobilizarea resurselor neutilizate la nivel local.
In prezent, politicile existente pentru dezvoltarea infrastructurilor sunt examinate atent in vederea reducerii subventiilor care ar putea stimula ocuparea nesustenabila a terenurilor si impermeabilizarea solului. Reducerea ponderii taxelor de urbanism in bugetele municipale poate sprijini, de asemenea, amenajarea teritoriului pe termen lung.
Foto: floatingcovers.wordpress.com
