Guvernul din Malawi baga poluarea cu ”vanturi” la categoria delicte minore
Parlamentul din statul sud-african Malawi are de gand sa reintroduca o lege coloniala din 1929 in care se stipula ca „orice persoana care viciaza atmosfera intr-un loc public sau care desfasoara o activitate care strica aerul intr-o incapere publica este pasibila de pedeapsa”, informeaza site-ul televiziunii franceze „24 de ore”.
Anuntul l-a facut ministrul malawitian al Justitiei si Afacerilor Constitutionale, George Chaponda, care a spus ca „orice persoana care nu-si controleaza flatulenta in public va fi amendata”, daca aceasta lege va reintra in vigoare.
„E dreptul guvernului sa mentina decenta publica, iar noi avem datoria sa facem ordine in aceasta tara. Credeti ca este firesc ca oamenii sa traga vanturi cand vor si pe unde vor?”, a mai spus Chaponda in timpul unui interviu la un post independent de radio.
„In timpul dictaturii (n.r- pana in 2004 statul Malawi a fost condus de un partid unic), nu se intamplau astfel de lucruri indecente, deoarece oamenii aveau frica de lege, dar acum, din cauza pluripartitismului si a libertatii prost intelese, cetatenii isi aroga dreptul de a se usura de gaze pe te miri unde. Nevoile naturale pot fi tinute-n frau si putem merge foarte bine la toaleta in loc sa viciem aerul in locurile sau incaperile publice”, a adaugat ministrul malawitian.
Chaponda a mai spus ca Parlamentul va analiza in cursul saptamanii viitoare propunerea de reintrare in vigoare a acestei legi, care ar urma sa califice vanturile in public drept un delict, unul minor insa, dar care va fi sanctionat cu amenda. Malawi, o fosta colonie britanica, este vestita pentru legile sale ultraconservatoare.
Multa vreme barbatilor din aceasta tara le-a fost interzis sa poarte parul lung, iar femeilor, pantaloni, sub amenintarea cu inchisoarea. Legea din 1929, cunoscuta sub numele de „Nu viciati aerul!”, nu a bagat insa pe nimeni in inchisoare, iar politistii nu au dat amenzi niciunei persoane care a incalcat-o.
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

