In Harghita Bai, zapada de 10 centimetri

Duminică, 9 Octombrie 2011 - 01:00
a|A

Stratul de zapada in Masivul Bucegi atinge aproximativ jumatate de metru, dupa ce ieri seara, la munte, a inceput sa ninga, salvamontistii avertizand ca in partea superioara a vailor exista risc de avalansa.

Potrivit sefului Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc, citat de Mediafax, la munte a nins toata noaptea, astfel ca azi de dimineata stratul de zapada la altitudini mari masoara aproximativ jumatate de metru, iar in unele locuri chiar mai mult.

Potrivit meteorologilor, in pasul Bucin, unde a nins toata noaptea, stratul de zapada masurand trei centimetri, se inregistra -1 un grad Celsius. Cel mai frig a fost insa pe Varfurile Calimanilor,- -5 grade Celsius, stratul de zapada atingand 4 centimetri.

A nins si in nordul judetului Harghita, pe dealurile Sarmasului. De asemenea, Varful Madaras este acoperit cu zapada, iar peisajul din statiunea Harghita Bai arata ca iarna. Locuitorii din aceasta statiune spun ca a inceput sa ninga in cursul noptii, in jurul orei 3.00, iar pana duminica dimineata s-a asternut un stat de zapada de zece centimetri.

In majoritatea localitatilor din Harghita, meteorologii au consemnat minime pozitive, de un grad Celsius la Miercurea Ciuc, 2 grade la Joseni si 3,5 grade la Toplita.

In localitatile din zonele joase ale judetului a plouat toata noaptea, inregistrandu-se cantitati de precipitatii de pana la 15 litri pe metrul patrat la Miercurea Ciuc si 20 de litri pe metrul patrat la Tusnad.

Mihaela Pavnutescu

 

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala