Inca 10 planete au fost descoperite in Calea Lactee. Nu orbiteaza nici o stea

Astronomii au descoperit o aglomerare de planete care ratacesc singure prin spatiul interstelar. Descoperirea planetelor, care nu orbiteaza nici o stea, ii va ajuta pe oamenii de stiinta sa inteleaga mai bine cum se formeaza si evolueaza sistemele planetare, informeaza The Guardian.

Cele 10 planete in deriva se afla la o distanta de mii de ani lumina in directia centrului Caii Lactee, catre constelatia Sagittarius. Se crede ca au acceasi masa si compozitie cu a planetelor Jupiter si Saturn – in principal, hidrogen si helium cu urme slabe de elemente mai grele.

„Credem ca s-au format in jurul unor stele, apoi, in timpul unor stadii de formare ulterioare, au fost aruncate in deriva, in principal din cauza interactiunii cu alte planete“, a declarat Daniel Bennett, astronom la Universitatea Notre Dame. Rezultatele obtinute de echipa sa au fost publicate miercuri de catre revista de profil Nature.

Planetele descoperite nu orbiteaza nici o stea

Peste 500 de exoplanete au fost descoperite in ultimii zece ani de cautari, iar vasta majoritate a lor sunt legate gravitational de cate o stea, pe care o orbiteaza in acelasi mod in care planetele din sistemul nostru solar orbiteaza Soarele.

Potrivit celor mai recente descoperiri, exista multe planete in deriva, in cele mai goale zone din spatiu, unde nu se gasesc stele pe o distanta de cel putin 10 ori mai mare decat cea dintre Soare si Pamant. Bennett estimeaza ca aceste planete singuratice, de dimensiunile lui Jupiter, sunt de 1.8 ori mai multe decat sunt stele in galaxie.

„Studiul nostru este similiar cu recensamantul populatiei – am facut teste pe o portiune din galaxie si, in baza informatiilor obtinute, putem face estimari generale pentru toata galaxia“, a mai spus Bennett.

„Studiul nu sufera modificari cand vine vorba de planete mai mici decat Jupiter si Saturn, dar teoriile sugereaza ca planetele cu mase mai mici, ca Pamantul, ar trebui sa se detaseze de stelele lor mai des, deci sunt mai des intalnite decat Jupiterii in deriva“, a precizat astronomul.

Planetele fara o stea nu pot sustine forme de viata

Este foarte putin probabil ca planetele gazoase sa aiba forme de viata, de vreme ce sunt singure in cosmosul rece si fara nici o sursa de energie externa.

„Sunt putine lucrari care sugereaza ca planetele in deriva, de dimensiunile Terrei, ar putea avea temperaturi care ar insemna o suprafata locuibila. Asta este pentru ca, daca nu sunt aproape de o stea, nu au un mecanism pentru inlaturarea hidrogenului atomic din atmosfera lor. In cazul in care acesta se regaseste intr-o densitatea suficienta, atunci poate fi un gaz cu efect de sera foarte eficient“, a explicat Bennett.

Anterior, oamenii de stiinta au sugerat ca planetele care plutesc liber in spatiu, similare Pamantului, ar putea avea o temperatura de suprafata favorabila vietii doar datorita caldurii produse prin descompunerea elementelor radioactive din interiorul lor.

„Pamantul are aceasta capacitate, dar este 10.000 de ori mai mica decat incalzirea de la Soare. Asa ca este nevoie de o atmosfera cu efect de sera foarte eficienta pentru a mentine temperatura ridicata“, a argumentat Bennett.

Ce este o exoplaneta

O exoplaneta (sau planeta extrasolara) este o planeta cu orbita in jurul unei stele care nu este Soarele, apartinand deci unui sistem planetar diferit de sistemul nostru solar.

In galaxia noastra exista miliarde de stele, si un procent semnificativ din ele sunt susceptibile de a avea planete care le inconjoara. Exista, de asemenea, si planete care orbiteaza in jurul stelelor pitici cenusii sau planete care se misca liber prin galaxie.

Sursa foto: rhinocarhire.com

Bogdan Tupilat
 

spot_img

Ultimele știri