Laszlo Borbely: Conferinta de la Durban trebuie sa gaseasca solutii pentru un nou acord global privind schimbarile climatice
In cadrul segmentului la nivel inalt al Conferinței ONU pe mediu de la Durban, Africa de Sud, ministrul mediului, László Borbély, a sustinut un discurs cu privire la necesitatea unui acord global privind schimbarile climatice care sa intre in vigoare dupa expirarea Protocolului de la Kyoto, se arata intr-un comunicat.
„Cuvantul-cheie enuntat pana acum de catre toate personalitatile prezente a fost identificarea solutiilor. Aşadar, aceasta conferinta trebuie sa gaseasca solutii şi sa traseze liniile directoare care sa intre in vigoare dupa expirarea protocolului de la Kyoto. Aceasta sintagma ascunde, totodata, incredere şi ingrijorare, iar intrebarea care se pune este ce nu functioneaza: mecanismul in sine, coordonarea acestuia sau abordarea propriu-zisa?, a spus Laszlo Borbely la Durban.
Facand referire la intalnirile şi discutiile anterioare de la Bali, pana la Cancun, fara a ocoli intalnirea de la Copenhaga, Laszlo Borbely a mentionat ca, toate tarile implicate sunt conştiente de nevoile şi urgentele tarilor aflate in curs de dezvoltare, ca exista in prezent un amplu cadru tehnic de dezvoltare, dar ca, bineinteles, mai este mult de lucru pentru a pune in aplicare toata aceasta arhitectura.
„La douazeci de ani dupa momentul istoric al primei intalniri de la Rio, nu putem sa continuam sa ne ascundem dupa degete. Da, avem cadrul tehnic stabilit care este intr-o continua imbunatatire, aşadar avem totul stabilit pentru acum. Problema este ca nu avem cadrul stabilit pentru viitor, deoarece nu reuşim sa ne coordonam eforturile de a salva viitorul incepand de astazi. Trebuie sa intelegem cu totii ca schimbarile climatice sunt un subiect cu un impact nu doar de mediu, ci şi economic, social şi care ne va afecta viata noastra de zi cu zi. Sunt de parere ca atat mecanismul, cat şi coordonatorii trebuie sa formeze un tot unitar şi cred ca avem cel mai bun motor posibil pentru a reuşi acest lucru. Protocolul de la Kyoto şi-a dovedit eficienta şi datorita puternicului angajament de respectare a acestuia, astfel ca astazi toata lumea e conştienta cat de puternic influenteaza integritatea mediului inconjurator, soarta planetei noastre”, a mentionat ministrul mediului şi padurilor.
László Borbély a precizat ca Romania, alaturi de celelalte state membre ale Uniunii Europene, este mai dedicata ca niciodata, in stabilirea celei de-a doua perioade de angajament şi indiferent de actuala criza economica, tara noastra va sprijini eforturile Uniunii Europene in sustinerea tarilor aflate in curs de dezvoltare, cel mai important lucru in acest context fiind increderea intre Partile implicate.
„Este nevoie sa reuşim sa imbinam flexibilitatea modalitatilor de lucru şi o abordare puternica in ceea ce priveşte obiectivele stabilite. Mecanisme flexibile, tinte ambitioase, cadru tehnic şi legislativ de angajament, toate acestea reprezinta modalitati de intelegere a problematicii schimbarilor climatice. Trebuie sa intelegem pe deplin ca nu exista solutii miraculoase, ci doar un efort comun şi un lucru de echipa şi sunt de parere ca trebuie sa existe responsabilitati diferentiate, dar care urmaresc acelaşi interes”, a punctat ministrul László Borbély.
Vorbind despre implementarea proiectelor in viitor, ministrul Mediului şi Padurilor a reiterat ca prioritatea numarul unu ramane gasirea unei cai comune pentru un acord global care sa tina cont de situatia actuala şi care sa implice toate economiile mondiale, precizand totodata ca aceasta conferinta este locul in care trebuie sa se decida o tinta de reducere a emisiilor pentru anul 2050.
„Nimanui nu ii place austeritatea, dar trebuie sa fim creativi pentru a trasa parteneriate puternice atat in sectorul privat, cat şi in cel public pentru obiective comune”, a subliniat László Borbély.
La finalul alocutiunii, ministrul Mediului şi Padurilor a precizat ca „Romania şi Uniunea Europeana sunt de parere ca, intr-adevar, aceasta conferinta trebuie sa gaseasca solutii intrucat premisele exista. Ştim, dar trebuie sa dovedim in continuare, ca nu este nici o alta cale mai buna catre un acord legal, obligatoriu la nivel global, decat un cadru şi un mecanism bine puse la punct. Trebuie sa fim atenti ca acest cadru al schimbarilor climatice sa nu devina ca un raft fara produse, iar pentru aceasta, in cele cateva zile de aici, trebuie sa oferim dovezi ca acest raft va fi tot mai bogat. Am speranta ca vom reuşi!”.
László Borbély participa la cea de a 17-a Conferinţă a părţilor la Convenţia Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice (UNFCCC) care are loc la Durban, Africa de Sud, în perioada 28 noiembrie – 9 decembrie, eveniment la care mai sunt prezenţi 20 de şefi de state şi prim-miniştri, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Ban Ki-Moon precum şi reprezentanţi la nivel înalt a aproximativ 190 de ţări de pe mapamond.
Citeste si: Durban: Marina comerciala, taxata pentru emisiile de CO2? Mars cu tobe si vuvuzele la Durban:
“Vrem justitie climatica, nu apartheid climatic!” (Video)
Economia fenteaza mediul inconjurator pe timp de criza
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

