Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Majoritatea noilor constructii din Delta sunt ilegale

Cele mai multe constructii din Delta Dunarii sunt ilegale, iar legislatia nu prevede nici un fel de sactiuni pentru autoritatile care permit ridicarea acestora, este una dintre concluziile ”Delta Warning Report”, dat publicitatii astazi de Asociatia Salvati Dunarea si Delta in cadrul simpozionului national „Avem o Delta, cum procedam?”.

Potrivit documentului, fenomenul constructiilor haotice s-a acutizat mai ales dupa anul 2005, de cand au fost construite pensiuni si case de vacanta, fara autorizatii de constructie, fara avizele de mediu necesare si fara respectarea specificului zonei.

In decembrie 2008, Guvernul a aprobat HG 1516/2008 privind aprobarea Regulamentului cadru de urbanism pentru Rezervatia Biosferei Delta Dunarii. Una dintre prevederile cele mai importante viza actualizarea planurilor de urbanism, data limita fiind luna iunie 2010. Pana in prezent, nici una din autoritatile locale nu si-a indeplinit aceasta obligatie, iar numai 5 dintre ele au inceput procedurile (Bestepe, Chilia Veche, Somova, Nufaru si Valea Nucarilor).

Argumentul invocat, atat de primariile din Delta, cat si de Consiliul Judetean Tulcea este lipsa fondurilor, desi legislatia obliga administratiile locale si CJ sa identifice surse alternative de finantare.

Legislatia nu prevede sanctiuni

Raportul mai arata ca, pentru zonele cu valoare peisagistica si care sunt deteriorate, primariile ar fi trebuit sa prevada in planurile urbanistice actualizate, masuri de protectie specifice, in vederea refacerii ecologice a acestor zone. In consecinta, absenta documentatiilor se traduce prin lipsa unor masuri de conservare si protectie a capitalului natural al Deltei.

Din decembrie 2008 si pana in prezent, pentru constructiile realizate pe teritoriul Deltei, nu exista nicio evidenta a lucrarilor ilegale. Motivul invocat de Consiliul Judetean Tulcea este lipsa unei situatii a proceselor verbale incheiate de primariile din Delta pentru acestea.

Nici una dintre institutiile responsabile nu poate fi sanctionata pentru ca legislatia ”nu prevede sanctiuni contraventionale pentru nerespectarea termenului de 18 luni de revizuire a planului urbanistic general (PUG).

”In semn de protest voi citi acelasi discurs din 2008, care e la fel de valabil si in 2011. Pentru ca in ultimii ani nu facem decat sa ne lamentam, ne promitem actiuni de promovare, de renaturare a Deltei, ne promitem lupta impotriva…, lobby pentru…, pentru ca in final sa plecam ametiti de aceste promisiuni”, a declarat Liviu Mihaiu, presedinte al Asociatiei Salvati Dunarea si Delta.

Dupa o prezentare succinta a programelor derulate de asociatie pentru Rezervatia Biosferei, Liviu Mihaiu i-a intrebat pe reprezentantii autoritatilor prezenti la simpozion: „Va intreb: voi ce-ati facut in timpul asta?”.

Dan Barbulescu, director de programe la Salvati Delta, a remarcat faptul ca rezervatia se afla la incidenta a 7 ministere, iar din septembrie exista si un comitet interministerial insarcinat cu implementarea unui program socio-economic in Delta Dunarii. „Planul de management este neaprobat de cand a fost elaborat, din 2008, si am aflat ~pe surse~ ca nu se vrea aprobarea lui pentru ca nu se doreste management”.

Raluca Petrescu
 

spot_img

Ultimele știri