Ministrul Mediului vrea sa-i bage in puscarie pe hotii de lemne

 

Joi, 25 August 2011 - 04:00
a|A

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, cere ca furturile de lemne din padure sa fie pedepsite penal.

”Nu sunt multumit cu ce se intampla cu taierile ilegale in Romania. Am facut multi pasi pentru a le stopa: am inasprit legislatia, am incheiat protocoale de colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, in baza carora s-au facut mai multe descinderi pentru a-i prinde pe cei care se ocupa de asa ceva. Chiar daca rezultatele sunt bune, inca nu putem spune ca am pus punct acestui fenomen. Si nici nu se va intampla acest lucru pana cand furtul de lemne, indiferent de cantitate, nu va fi pedepsit penal”, a declarat astazi ministrul Borbely.

Cu prilejul deschiderii Festivalului International al Silvicultorilor, la Sibiu, ministrul Mediului a precizat in Romania exista un proiect de lege care va inaspri pedepsele pentru hotii de lemne.

Cu toate acestea, "ne aflam in contradictie cu alte institutii care spun ca legislatia actuala este suficienta. Noi avem alta parere. S-au intocmit multe dosare penale din ’90 incoace, insa ii numaram pe degete pe cei care au si facut puscarie pentru taieri ilegale. Sper ca si alte institutii sa fie constiente de pericolul pe care il reprezinta acest fenomen”, a explicat Lszlo Borbely.

In prima zi a Festivalului de la Sibiu, organizat de Regia Nationala a Padurilor – Romsilva si Confederatia Consilva, este programata o reuniune a organizatiilor forestierilor, la care participa invitati din Anglia, Ungaria, Croatia, Cehia, Republica Moldova, Turcia, Polonia si Romania.

Codul Silvic si Statutul Personalului Silvic vor fi modificate

Maine, in ultima zi a Festivalului, vor avea loc intalniri intre reprezentantii Ministerului Mediului si Padurilor, Regiei Nationale a Padurilor, ai Academiei Romane si ai Federatiei pentru Apararea Padurilor, precum si ai reprezentantilor directiilor silvice.

Se vor discuta, printre altele, subiecte legate de modificarea Codului Silvic si a Statutului personalului silvic.

Mihai Diac

Citeste si: 393 de fonduri cinegetice au fost concesionate pentru urmatorii zece ani;
Federatia pentru Apararea Padurilor se opune noului Cod Silvic; Defrisarile ilegale si absorbtia fondurilor europene, esecuri asumate de ministrul Mediului

 

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala