Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

 Mama si copil, atacati de lupi intr-o padure suedeza. Cainele familiei, prada pentru animalele salbatice

Suedia a ridicat recent interdictia de a vana lupii, in conditiile in care populatia de patrupede a ajuns la peste 200 de animale, iar acestea intra in contact din ce in ce mai des cu locurile in care locuiesc oamenii. Interdictia era in vigoare de 45 ani. Ciocnirea dintre om si natura a mai facut o victima dupa ce doi lupi au taiat calea unei mame care plimba cu copilul ei intr-o padure din Norrtalje, un orasel situat la nord de capitala suedeza, Stockholm.

Lupii au aparut din senin pe poteca, in fata tinerei mame, care isi plimba copilul in carucior, impreuna cu cainele sau. Unul dintre lupi s-a napustit asupra animalului de companie, rupandu-i gatul si tarandu-l in desisul padurii.

Potrivit marturiilor initiale, al doilea lup si-ar fi axat atentia asupra copilului, dar relatari ulterioare, care au confirmat atacul lupului, au aratat ca animalul salbatic nu a amenintat in nici un fel bebelusul. Potrivit acestor relatari din urma, femeia a inceput sa tipe si sa iti agite bratele in aer, actiuni pe care expertii le considera reactia potrivita in asemenea situatii. In cazul in care femeia s-ar fi intors sa fuga catre oras, i-ar fi determinat pe pradatori sa o haituiasca.

Padurarii din zona au format o echipa de cautare, care a gasit ramasitele cainelui.

“Acest lucru nu este neobisnuit. Au mai fost cazuri similare in zona. Lupii sunt animale salbatice extrem de teritoriale. Atat de teritoriale incat, pur si simplu, urasc alti lupi care le incalca teritoriul. Daca au ocazia, vor incerca sa ii omoare sau macar sa ii alunge. Totusi, nu ataca oamenii, de-abia daca au vazut-o pe femeie. Deocamdata, in Scandinavia, nu exista cazuri in care lupii sa fi avut un comportament agresiv fata de oameni”, a declarat Olof Liberg, cercetator de animale de prada si coordonatorul proiectului Lupul Scandinav.

Potrivit lui Liberg, lupii percep un caine domestic ca fiind ruda, iar cand un caine intra pe teritoriul lor, acestia devin atat de concentrati incat de-abia observa prezenta oamenilor. Potrivit agentiei suedeze TT, 38 de caini au fost atacati de animale de prada mari, in 2010. 21 de atacuri dintre acestea au fost “opera” lupilor.

Guvernul suedez este in favoare vanatoarii de lupi, care este aprobata la nivel national de doi ani, desi acest lucru este impotriva legislatiei UE. Potrivit executivului de la Stockholm, vanatoare este esentiala pentru refacerea populatiei de lupi, intrucat astfel se intareste amprenta genetica a acestor animale salbatice. In plus, pentru a vana lupi este nevoie de licenta speciala de vanatoare.

Sursa foto: treehugger.com

Bogdan Tupilat

spot_img

Ultimele știri