O bunicuta a construit o sera eco, din sticle de plastic reciclate (VIDEO)

O femeie de 68 de ani din Preston, Marea Britanie, a reusit sa construiasca o sera din sticle de plastic reciclate, pentru un proiect universitar de arta.

Linda Woollard, din Penwortham, Preston, a creat sera cu un sistem automat si natural de irigare, prietenoasa cu mediul inconjurator, acesta fiind proiectul sau de absolvire a Universitatii Central Lancashire.

Pentru realizarea proiectului, femeia a folosit peste 1.400 de sticle din plastic, colectate de prietenii sai, o rama din lemn si sarma utilizata la garduri.

Cu ajutorul acestei sere, Linda a reusit sa creasca rosii, fasole, ceapa si porumb dulce, pe parcursul ultimelor 11 luni.

Interesant este si ca nu a trebuit sa ude niciodata personal legumele, datorita unui sistem care permite apei de ploaie sa patrunda in sera intr-un mod cat se poate de natural.

”Scopul meu a fost sa realizez un proiect comunitar ecologic. M-au ajutat foarte multi oameni la colectarea sticlelor de plastic pe care le-am folosit la constructia serei, care se pare ca a atras atentia trecatorilor”, a declarat Linda Woollard, citata de hortweek.com.

Oricine isi poate construi o sera asemanatoare, deoarece exista planuri pe internet in acest sens. Acestea pot fi descarcate de aici.

Linda nu este singura care s-a gandit sa construiasca o astfel de sera. Exista mai multe clipuri pe YouTube cu idei asemanatoare. Unul dintre ele poate fi urmarit mai jos:

Foto: self-sufficient.co.uk

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri