Adevarul: „Casa Verde“, un program omorat inainte de a incepe
Programul prin care statul subventioneaza montarea de sisteme ce utilizeaza energia alternativa a fost amanat succesiv timp de aproape un an, potrivit ziarului Adevarul.
Efectele: reducerea vanzarilor de sisteme de producere a energiei din surse regenerabile si excluderea persoanelor fizice de pe lista beneficiarilor. Putinele proiecte inregistrate dupa finalizarea primei sesiuni de depunere arata dezinteresul primariilor si dificultatea cerintelor din ghidul de finantare.
Programul „Casa Verde“ a fost anuntat inca din toamna anului trecut, in timpul mandatului fostului ministru al Mediului, Attila Korodi. Destinat in primul rand persoanelor fizice, proiectul initial viza dotarea cu tehnologii producatoare de energie „curata“ a locuintelor, astfel incat factura la apa calda sa scada cu aproximativ 60%, iar la caldura, cu 30%.
In forma actuala, programul vizeaza doar institutiile publice si asociatiile de locatari, iar banii vor fi administrati doar de primarii. Prin urmare, persoanele care vor sa-si monteze panouri solare, pompe de caldura sau centrale eoliene trebuie sa se adreseze mai intai asociatiei de locatari, care apoi poate sa faca demersuri la autoritatile publice locale pentru includerea in program. In acelasi timp, s-a hotarat ca subventia sa scada de la 90% la 80%.
Dupa ce a fost amanat in repetate randuri, programul a inceput la 15 iulie 2009, odata cu lansarea primei sesiuni de depunere a proiectelor – 15-31 iulie. Pentru ca au fost primite foarte putine dosare, Administratia Fondului pentru Mediu (AFM) a decis ca termenul-limita pentru depunerea proiectelor sa fie amanat, initial, pana la 7 august si, ulterior, pana la 14 august.
Potrivit datelor furnziate de AFM pentru „Adevarul“, pana vineri, la ora 12.00, au fost depuse doar 115 dosare pentru inlocuirea sau completarea sistemelor clasice de incalzire cu sisteme ce utilizeaza energia alternativa. „Numarul acestora ar putea creste dupa ce primim, zilele acestea, si proiectele care ar fi putut fi trimise prin posta“, ne-a explicat purtatorul de cuvant al AFM, Alina Clont.
„Bugetul a fost aprobat tarziu de guvern“
La inceputul anului, ministrul Mediului, Nicolae Nemirschi, declara ca una dintre problemele ce au determinat amanarea acestui program a constat in incapacitatea la nivelul Administratiei Fondului pentru Mediu de a indeplini prima sarcina, si anume validarea instalatorilor. Potrivit acestuia, un alt obstacol ar fi fost neclarificarea principiului „primul venit, primul servit“, care a dus la intarzierea aparitiei ghidului de finantare.
Intrebat de ce au fost scoase persoanele fizice de pe lista celor care pot depune dosare in cadrul programului „Casa Verde“, Nemirschi ne-a raspuns ca multi dintre solicitanti ar fi cheltuit banii pentru case de vacanta.
Citeste articolul in Adevarul.
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

