Arhitectura din pamant

Arhitecti si cercetatori romani si straini au prezentat vineri invitatilor Green Planet Blues de la Sinaia tehnici inovative , dar si traditionale de constructie din pamant, cob si alte materiale.

In lume exista cladiri din pamant vechi de sute sau chiar mii de ani, de pana la 40 de metri inaltime care nu au cedat pana acum nici cutremurelor, nici ploilor si nici trecerii timpului.

In cei peste 40 de ani de cercetare profesorul Gernot Minke de la Universitatea Kassel din Germania a construit zeci de cladiri din pamant in orase din intreaga lume. Profesorul a prezentat o serie de tehnici de fabricare a caramizilor din pamant, paie si alte materiale naturale si avantajele acestora in constructii.

“Pamantul poate fi amestecat cu divesre materiale, peretii din caramizi de pamant asigura o buna circulatie a aerului, un grad crescut de confort si un aspect placut”, a explicat profesorul Minke.

Practic, cercetatorul a testat mii de variante de caramizi din pamant si a construit cladiri cu utilitati foarte diferite, de la gradinite, centre culturale, pana la locuinte sociale si private. Un exemplu a fost chiar propria locuinta construita din pamant transformat in caramizi lungi care au oferit peretilor un aspect natural , iar acoperisul a fost unul verde constand intr-un strat consistent de iarba. Costurile locuintei au fost reduse, materialele naturale, iar energia folosita a fost si a bratelor sale si a muncitorilor.

Constructiile din pamant nu sunt inca foarte populare in Europa din cauza faptului ca autoritatile din multe state nu recunosc tehnicile arhitecturale specifice folosite in acest gen de constructii deoarece nu se incadreaza in randul tehnicilor oficiale. Alte motive ar fi faptul ca uneori este nevoie de un volum de munca mult mai mare, iar caramizile se fabrica la scara redusa.

“Arhitectul trebuie sa depuna un volum deosebit de munca pentru aceiasi bani. De asemenea constructiile din pamant sunt foarte ieftine, iar asta indeparteaza firmele deoarece nu pot obtine un profit mare. Si, pana la urma, cine isi doreste sa locuiasca in case ieftine?”, a concluzionat prof. Minke.

Text: Carmen Albisteanu

Foto: gernotminke.de

spot_img

Ultimele știri