Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

COP15 la startul saptamanii decisive

Prima saptamana a summitului de la Copenhaga s-a incheiat fara un acord, iar diferentele de opinie dintre tarile bogate si cele in curs de dezvoltare au creat doua tabere inca de la startul negocierilor. Totusi, angajamentul Uniunii Europene de a sprijini tarile sarace a marcat un pas inainte. In saptamana care a inceput, Uniunea Europeana, Statele Unite, China si grupul tarilor in curs de dezvoltare raman cele patru tabere ce trebuie sa ajunga la un acord.

Uniunea Europeana a terminat prima saptamana cu o oferta de finantare a tarilor slab dezvoltate mai substantiala decat se anunta initial. Astfel, UE intentioneaza sa acorde 2,4 miliarde de euro pe an incepand cu luna viitoare, pentru a ajuta statele sarace sa se adapteze la schimbarile climatice.

In privinta emisiilor, disponibilitatea europenilor de a ridica tinta pentru emisii de la 20 la 30% pana in 2020 a ramas la nivelul de propunere si este una dintre temele ce vor fi urmarite in saptamana ce a inceput. In plus, liderii UE vor trebui sa raspunda temerilor tarilor estice, care nu pot furniza fonduri la fel de consistente ca statele din vest.

Statele Unite au incercat saptamana trecuta sa demonstreze ca isi doresc sa stopeze incalzirea globala, dar, la capitolul fonduri climatice, declaratiile negociatorului sef, Todd Stern, nu au fost pe masura.

„Nu intrezaresc o finantare publica si cu siguranta nu una din partea Statelor Unite catre China”, a afirmat Stern, adaugand ca America nu are niciun fel de responsabilitate istorica. Cu toate acestea, Statele Unite s-au aratat dispuse sa ofere pana la 1,5 miliarde de dolari ca ajutor climatic imediat.
In saptamana ce urmeaza, SUA va trebui sa faca fata unor presiuni din ce in ce mai mari pentru a creste tinta de limitare a emisiilor. Pana in prezent, americanii s-au aratat dispusi sa isi reduca emisiile cu 17% pana in 2020, fata de nivelul inregistrat in 2005.

China a combatut in saptamana ce a trecut afirmatiile oficialului american. “Nu vreau sa spun ca este ignorant. Cred ca ii lipseste bunul simt de vreme ce a facut un asemenea comentariu despre fondurile pentru China. Ori lipsit de bun simt, ori este extrem de iresponsabil”, a declarat He Yafei, vice ministrul de externe al Chinei.

In a doua saptamana de summit, delegatia Chinei este asteptata sa faca presiuni pentru trasarea unui document final inainte ca premierul Wen Jibao sa fie fortat sa intre in negocieri de ultim moment.

Grupul tarilor in curs de dezvoltare, in jur de 133 de tari, au inceput summitul cu trei obiective: sa apere protocolul de la Kyoto, singurul tratat legal care obliga tarile dezvoltate sa isi reduca emisiile, sa se asigure ca aceste tari isi reduc emisiile si sa obtina fonduri de aproximativ 400 de miliarde de dolari pe an pana in 2020.

Singura certitudine pare sa fie faptul ca valabilitatea protocolului de la Kyoto va fi prelungita, dar sansele pentru tinte ambitioase de reducere a emisiilor par minime. In plus, exista temeri ca eventualele fonduri nu vor fi garantate.

Delegatii din 192 de tari se afla in capitala Danemarcei pentru cel mai important summit climatic al deceniului, menit sa stopeze schimbarile climatice. Discutiile au fost marcate de actiuni ale zecilor de mii de activisti din ONG-uri din intreaga lume, care au trimis mesaje liderilor lumii si au organizat mitinguri pentru a convinge negociatorii sa ajunga la un acord favorabil mediului.

Foto: The Guardian

spot_img

Ultimele știri