Daciana Sarbu: Interzicerea cianurilor in minerit este in stand-by
Interzicerea cianurilor in minerit, un subiect de interes pentru Romania, a fost discutata marti de eurodeputata PSD Daciana Sarbu cu reprezentanti ai Presedintiei Uniunii Europene, detinuta la ora actuala de Suedia. Concluzia nu este insa una clara, intrucat nici raspunsul reprezentantilor suedezi nu a fost unul concret.
„Nu am primit niciun raspuns concret de la reprezentantii Suediei. Acestia au spus doar ca au in vedere interzicerea cianurilor in minerit, insa fara a prezenta o decizie exacta”, a declarat, pentru Green Report, Daciana Sarbu. „Cu toate acestea eu voi continua aceste demersuri cu intrebari catre Comisie”, a adaugat deputata europeana.
Reprezentantii ONG-urilor de profil din Romania comenteaza ezitarea reprezentantilor suedezi in a lua o hotarare concreta ca fiind alimentata de impactul negativ pe care interzicerera cianurilor in minerit l-ar avea asupra industriei acestei tari.
"Suedia este o tara in care se foloseste foarte multa cianura, spre deosebire de Romania, iar interzicerea acesteia in minerit ar avea un impact negativ mare asupra industriei". In Romania nu este vorba despre acelasi lucru", a declarat Anamaria Bogdan, sustinatoare a initiativei sociale "Romania fara cianuri!".
Tema a fost abordata cu ocazia primei sedinte a Comisiei de mediu, sanatate publica si siguranta alimentara a Parlamentului European (ENVI), in cadrul careia a avut loc audierea ministrului suedez al mediului, Andreas Carlgren, respectiv a celui al agriculturii, Eskil Erlandsson.
In cadrul sedintei, ministrul suedez al Mediului a prezentat demersul eliminarii substantelor periculoase drept o prioritate a presedintiei UE, el putand fi pus in practica prin modificarea in acest sens a legislatiilor nationale. Daciana Sarbu, membra ENVI, a declarat in cadrul discutiei ca sustine aceasta masura, facand referire la proiectul de la Rosia Montana, care este extrem de periculos pentru populatie si mediu.
Un alt subiect pus in discutie de eurodeputata a fost cel legat de producatorii agricoli care respecta standardele agriculturii ecologice si care necesita mai mult sprijin din partea UE. Aceasta a cerut mai multa implicare pentru promovarea produselor ecologice pentru a le asigura producatorilor romani o sansa in plus pe piata agricola europeana.
De asemenea, in cadrul ENVI s-a dezbatut si necesitatea unei strategii privind protejarea biodiversitatii din Marea Neagra, o discutie la care Romania trebuie sa participe cat mai activ, in viziunea eurodeputatei social-democrate.
O prioritate a Presedintiei suedeze a UE o constituie si summitul de la Copenhaga privitor la schimbarile climatice, care va avea loc in luna decembrie. Daciana Sarbu sprijina obiectivele climatice expuse de reprezentantii executivului suedez si se va implica activ in special pentru interesul Romaniei.
Foto: emaramures.ro
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

