Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Pestele clovn se rataceste in oceane din cauza nivelului de CO2

Cantitatea tot mai mare de dioxid de carbon din mari si oceane ar putea afecta serios capacitatea pestelui clovn de a se orienta, arata un studiu publicat in revista americana Proceedings of the National Academy of Sciences, citata de The Guardian.

Testele desfasurate asupra larvelor de peste clovn au aratat ca acestia sunt dezorientati daca sunt crescuti intr-o apa care a absorbit CO2 din atmosfera. Efectele se pot dovedi devastatoare pentru aceasta specie, pentru ca pestii isi cauta habitatul potrivit in care sa se dezvolte cu ajutorul mirosului.

“Ei nu mai pot sa distinga intre parintii lor si alti pesti, si devin atrasi de substante pe care inainte le evitau. Aceasta inseamna ca larvele au o posibilitate redusa de a gasi habitatul potrivit”, avertizeaza Kjell Døving de la Universitatea din Oslo, unul din autorii studiului.

Larvele pestelui clovn se orienteaza cel mai bine intr-o apa care are un pH de 8,15, iar in conditiile de aciditate estimate pentru 2100 ele isi pierd complet aceasta capacitate. La un pH de 7,8, pestii clovn nu se mai pot orienta catre habitatul potrivit, si nici nu mai disting intre parinti si alti pesti. In cazul in care aciditatea scade la 7,6, larvele nu mai au capacitatea sa urmeze vreun miros, si se misca haotic.

Oceanele planetei absorb cantitati masive de carbon eliberate de arderile de combustibili fosili, iar aciditatea apei creste. PH-ul oceanelor a scazut cu aproximativ 0,1 puncte din perioada preindustriala, dar se estimeaza ca acesta va scadea pana in 2100 cu alte 0,3-0,4 puncte, pe masura ce emisiile de CO2 cresc.
 

spot_img

Ultimele știri