Filipinele cer ajutor in lupta impotriva schimbarilor climatice
Presedintele statului Filipine, Gloria Macapagal Arroyo, a facut apel la natiunile dezvoltate sa le ajute pe cele sarace sa faca fata provocarilor aduse de schimbarlie climatice, informeaza Earth Times.
Apelul oficialului a fost facut la finalul unei conferinte internationale pe tema industriei verzi, la care au participat ministrii si oficiali din 22 de tari asiatice.
“Facem apel la toate tarile dezvoltate sa indice obiective ferme post-Kyoto de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera , luand in considerare idealurile pronuntate de comunitatea stiintifica internationala”, a declarat Arroyo la finalul conferintei din Manila.
“Le cerem, totodata, sa ajute tarile aflate in curs de dezvoltare sa se adapteze la schimbarile climatului. Le cerem sa isi indeplineasca pe deplin obligatiile pe care le au in a asigura sprijin tehnic pentru o industrie verde in tarile sarace”, a adaugat Arroyo.
Ministrii guvernamentali din tarile participante au semnat un document care evidentiaza pasii necesari reducerii emisiilor de carbon in regiunile industriale. Acelasi document cere guvernelor sa implementeze politici clare de mediu in planurile nationale de dezvoltare si sa se asigure ca mediile lor de afaceri favorizeaza investitiile in industriile verzi.
Foto: rolexawards.com
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

