Goana contra-cronometru pentru conferinta lui ”Arnie”

Text de Livia Cimpoeru, corespondenta de la Copenhaga
Vestea ca guvernatorul de California Arnold Schwarzenegger va tine o conferinta de presa astazi, la 13.30 (14.30, ora Romaniei), in complexul Bella Center, a provocat o adevarata isterie in randul jurnalistilor, care s-au imbrancit ca sa puna mana pe un bilet de acces in sala in care acesta va fi prezent.
La o secunda dupa ce a fost transmis anuntul prin difuzoare, marele centru de presa a prins brusc viata, iar zeci de jurnalisti s-au pus pe alergat prin Bella Center pentru a gasi biroul unde se distribuie biletele de intrare.
Dupa o cursa contra-cronometru printre mesele delegatilor, unii aflati in plina sedinta, reporterii si cameramanii au descoperit biroul de distributie si s-au napustit asupra celor doi reprezentanti ai organizatorilor, luati complet pe nepregatite de asalt.
Pentru a prinde unul din putinele bilete de acces, jurnalistii s-au imbrancit, s-au inghiontit si si-au transmis ”urari de bine”, fiecare pe limba. ”Stay in the line, de puta madre”, urla un jurnalist spaniol, care incerca in zadar sa faca putina ordine in invalmaseala. La mica distanta de mini ”flash mob-ul” jurnalistic alti ogranizatori distribuiau bilete pentru conferinta fostului vicepresedinte american Al Gore, unde coada avea un aspect mult mai civilizat.
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

