Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Guvernul britanic le cere oamenilor sa faca dusuri mai scurte

Guvernul britanic a lansat o campanie de economisire a milioane de litri de apa anual, cerand populatiei sa faca dusuri mai scurte si sa fiarba apa doar pentru o cana de ceai, informeaza The Telegraph.

Deja, jumatate dintre gospodariile din Anglia si Tara Galilor se confrunta cu o cerere foarte mare de apa potabila, care ar putea sa depaseasca in curand rezervele. Criza este mai puternica in zona de sud est, unde zece milioane de oameni beneficiaza de o cantitate mai redusa de apa pe cap de locuitor decat populatia din Maroc sau Egipt. Cu toate acestea, cantitatea medie de apa folosita de fiecare britanic este de 150 de litri pe zi, comparativ cu 127 de litri in Germania.

In acest context, Departamentul pentru Mediu din Marea Britanie a lansat o campanie pentru a face o economie de 20 de litri de apa anual pe cap de locuitor.

„Apa este o resursa pretioasa, insa fiecare dintre noi o foloseste prea mult. Economisirea apei nu trebuie sa fie un sacrificiu – doar daca petrecem un minut mai putin in dus facem un bine planetei”, a declarat Kate Humble, purtatoarea de cuvant a campaniei.

Campania „ACT on CO2” include sfaturi precum:

  • Inchiderea robinetului in timpul periajului dintilor duce la o economie de sase litri de apa pe minut.
  • Un minut mai putin in dus inseamna o economie de noua litri de apa.
  • Folosirea unui lighean pentru spalatul vaselor, in locul robinetului curgand, duce la o economie de sase litri de apa pe minut.
  • Folosirea unei stropitori in gradina sau pentru spalarea masinii inseamna un consum de apa cu 16 litri mai mic decat in cazul folosirii unui furtun.
  • Folosirea masinii de spalat vase doar atunci cand se umple genereaza o economie importanta de apa.
  • Nu umpleti vasele cu apa pentru fiert mai mult decat aveti nevoie.
  • Reparati robinetele stricate, deoarece pot duce la pierderi de pana la 15 litri de apa pe zi.
  • Izolati tevile de apa pentru a preveni deteriorarea lor in sezonul rece.
spot_img

Ultimele știri