ONU: Lacul Aral este una dintre cele mai mari catastrofe ecologice
Lacul Aral, ce era odata cel de-al cincilea lac al planetei ca suprafata, se numara acum printre cele mai socante dezastre ecologice, potrivit secretarului general al ONU, Ban Ki-Moon, transmite The Telegraph.
Dupa ce a secat in proportie de 90%, economia regiunii, ce se baza mai ales pe pescuit, s-a prabusit. Principala cauza a disparitiei apei este un proiect de irigatie, gandit de sovietici pentru a mari productia de bumbac din regiune. Evaporarea apei a lasat in urma straturi de nisip sarat, pe care vantul il poarta pana in Scandinavia si Japonia, afectand sanatatea oamenilor.
Ban Ki-Moon a survolat regiunea lacului din elicopter, in cadrul unei vizite in cele cinci state central-asiatice din regiune, toate foste republici sovietice. Calatoria a inclus un popas in Muynak, Uzbekistan, un oras care obisnuia sa se afle la malul apei.
“Pe chei nu se vedea nimic, doar un cimitir de nave. Este clar unul dintre cele mai mari dezastre de mediu din lume. Am fost socat”, a declarat secretarul general al ONU.
Puncte de vedere divergente
Aceasta catastrofa este principala problema de pe agenda oficialului, ce incearca sa ii determine pe liderii din regiune sa coopereze pentru a repara daunele. “Fac un apel catre toti liderii sa se aseze impreuna si sa incerce sa gasesca solutii”, a mai declarat Ban Ki-Moon.
Cu toate acestea, punctele de vedere difera in privinta felului in care trebuie exploatata apa. Liderii din Uzbekistan se plang ca proiectele pentru un baraj tadjik reduc drastic nivelul de apa potabila ce ajunge in tara lor. Pe de alta parte, autoritatile din Tadjikistan spera ca proiectele de dezvoltare a energiei hidro vor aduce venituri economiei sarace a tarii.
Foto: The Telegraph
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

