Populatia Chinei a ajuns la 1,4 miliarde de locuitori, in crestere cu 74 de milioane, potrivit celui mai nou recensamant

Populatia Chinei a crescut simtitor in ultimii ani, ajungand acum la 1,3397 miliarde de persoane, potrivit celui mai nou recensamant efectuat in aceasta tara, a anuntat joi Biroul National de Statistica al Chinei (NBS).

Noile cifre privind populatia din China sunt cu 73,9 milioane mai mari decat cele din anul 2000, atunci cand China a realizat ultimul recensamant, relateaza agentia Xinhua.

Datele recensamantului indica o crestere anuala a populatiei de 0,57 %, pe parcursul ultimului deceniu (2000-2010), mai scazuta decat cea dintre anii 1990-2000, care a fost de 1,07 procente pe an.

“Procentele indica faptul ca aceasta crestere rapida a populatiei Chinei a fost controlata eficient, multumita politicii noastre de control a numarului membrilor familiei”, a declarat Ma Jiantang, directorul NBS.

El a mai spus ca in acest ultim deceniu, s-a observat o tendinta de crestere a numarului persoanelor in varsta, precum si un decalaj intre proportia de baieti si fete nascute.

Potrivit recensamantului, in China sunt mai multi barbati decat femei, mai precis, 51,27 % barbati si 48,73 % femei. Insa in cazul nou nascutilor decalajul a fost de 118 baieti pentru fiecare 100 de fete care au venit pe lume.

Populatia chineza care locuieste in mediul urban insumeaza 665,57 milioane (in crestere cu 13,46 procente fata de anul 2000), in timp ce totalul celei din mediul rural este de 674,15 milioane.

Foto: ruvr.ru

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri