Ora de optional pe doua roti
La initiativa unei profesoare, doua clase de elevi ai Scolii nr. 150 au renuntat la sala de clasa pe durata celor doua ore de optional de vineri si le-au petrecut pedaland pe bicicletele de la centrul “La Pedale” din parcul Kiseleff.
De la ora 10.00, centrul de bike sharing a fost de-a dreptul luat cu asalt de 30 de copii cu varste intre 9 si 11 ani, insotiti de dirigintele lor.
“Am venit sa ne dam cu bicicleta si imi place foarte mult. Acum facem intreceri cu baietii”, a spus Teodora, eleva in clasa a IV-a a Scolii nr. 150 din Capitala.
Diriginta ei povesteste ca ideea de a-i aduce pe elevi sa petreaca doua ore in aer liber, mergand pe bicicleta, i-a venit saptamana trecuta, cand s-a aflat intamplator in parcul Kiseleff, la lansarea centrului “La Pedale”.
“Am trecut pe la targul de antichitati si tot atunci se lansa si centrul de biciclete. Mi s-a parut foarte interesant si am decis sa ii aduc astazi, ca au doua ore de optional care se axeaza si pe sportul in aer liber. Lor le place foarte mult, ca majoritatea stiu sa mearga pe bicicleta. Am avut si sase elevi care nu stiau sa mearga si au invatat astazi”, a povestit profesoara Gabriela Mocanu, una dintre dirigintele care i-au insotit pe elevi.
Centrul de bike sharing gratuit din parcul Kiseleff a fost deschis la finalul saptamanii trecute. Persoanele dornice sa pedaleze doua ore prin parc pot lua o bicicleta de la centru doar cu buletinul, avand de ales intre mai multe modele, potrivite pentru copii, adolescenti si adulti. Centrul “La Pedale” este deschis intre orele 11.00 la 19.00 in timpul saptamanii, iar sambata si duminica de la 10.00 la 20.00.
Foto: Anita Vizireanu
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

