Peste o suta de persoane cercetate pentru braconaj piscicol

Joi, 29 Aprilie 2010 - 09:48
a|A

Peste o suta de persoane, majoritatea prinse in flagrant delict, sunt cercetate de politisti pentru practicarea braconajului piscicol, iar cinci au fost retinute, in urma unei actiuni derulate in Delta Dunarii si in Galati, Braila, Ialomita si Constanta, la care participa aproape 400 de politisti, informeaza Mediafax.

Actiunea, desfasurata pe linia prevenirii si combaterii faptelor de braconaj piscicol indreptate impotriva habitatelor piscicole naturale, a transportului si comercializarii ilegale a produselor si subproduselor din peste, precum si pentru asigurarea respectarii legalitatii in domeniu, are loc in perioada 26 - 29 aprilie, se arata intr-un comunicat de presa de joi al Politiei Romane.

La aceasta participa echipe de politisti din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane - Directia de Ordine Publica, Directia Rutiera, Serviciul Transporturi, Serviciul Politiei Deltei Dunarii, Inspectoratele de Politie ale Judetelor Galati, Braila, Ialomita si Constanta, in colaborare cu specialisti din cadrul Garzii Nationale de Mediu si inspectori din cadrul Agentiei Nationale pentru Pescuit si Acvacultura.

Pana in prezent, au fost desfasurate peste 280 de actiuni, la care participa aproape 400 de politisti, 15 comisari ai Garzii Nationale de Mediu si 22 inspectori ANPA, precum si un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviatie al MAI, care supravegheaza si coordoneaza echipele de la sol.

Astfel, au fost controlate peste 295 de mijloace de transport si ambarcatiuni, precum si magazine unde se vand produse cu peste, cherhanale si au fost organizate mai multe filtre rutiere.

Echipele de control au constatat 108 infractiuni, dintre care 90 privind pescuitul si acvacultura, comise de 108 persoane puse sub cercetare si au aplicat 644 de amenzi, in valoare totala de peste 135.000 de lei. Cinci dintre persoanele cercetate au fost si retinute, arata Politia Romana.

Totodata, au fost confiscate aproape 300 de plase monofilament de aproape 18.000 de metri lungime, peste o tona de peste de diferite specii, 16 kilograme de icre (stiuca si crap), 23 de ambarcatiuni si doua motoare, precum si diverse plase folosite pentru pescuit.

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala