Primariile sectoarelor 1 si 6 participa la Marea debarasare

Primaria Sectorului 1 si Primaria Sectorului 6 se alatura campaniei nationale "Marea debarasare", initiata de Ministerul Mediului.

Potrivit unui comunicat transmis vineri Agerpres, sambata, 3 octombrie, firma Romprest – prestatorul serviciului de salubritate din sectorul 1 – in colaborare cu Asociatia "Environ" ridica deseurile electrice, electronice si electrocasnice. Totodata, Primaria Sectorului 1 deruleaza impreuna cu Romprest si Asociatia "Environ" o campanie proprie de ridicare gratuita a DEEE-urilor de la domiciliu, in a doua duminica a fiecarei luni.

Cetatenii sectorului 1 pot depozita in fata imobilului de domiciliu televizoarele, radiourile, frigiderele, masinile de spalat sau alte echipamente electrocasnice vechi care le ocupa inutil spatiul in locuinte. Toate deseurile vor fi ridicate gratuit de firma Romprest. Echipamentele electrocasnice colectate sunt preluate de Asociatia "Environ" in vederea tratarilor ecologice, valorificarii si reciclarii in conformitate cu legislatia europeana de mediu. Informatii suplimentare pot fi obtinute la numerele de telefon: 021/668.10.50 si 021/9460 – dispecerat Romprest.

In sectorul 6 actiunea de colectare a aparatelor electrocasnice vechi va fi efectuata de Urban SA, firma responsabila cu asigurarea salubritatii in sector. Cetatenii care doresc sa predea toate aparatele electrice, electronice si electrocasnice uzate pot depune aceste obiecte in fata imobilelor in care locuiesc pentru a fi ridicate de firma de salubrizare.

De la inceputul anului si pana in prezent, in sectorul 6 au fost colectate si depuse in centrul specializat din bd. Iuliu Maniu nr. 15 peste 3,5 tone de deseuri electronice si electrocasnice, cele mai multe fiind televizoare si monitoare sau alte componente invechite de calculatoare. Comparativ cu alte luni, cea mai mare cantitate, 850 kg, a fost colectata in martie – luna curateniei dinaintea Pastelui. Informatii suplimentare sau solicitari in regim de urgenta pot fi obtinute apeland numarul de telefon 0800.881.188.

Foto: Green Report

spot_img

Ultimele știri