Raportul IPCC din 2007, luat la verificat

Secretarul general al ONU a cerut academiilor de stiinte din lume sa revizuiasca lucrarile Comitetului Interguvernamental pentru Schimbari Climatice (IPCC), ca urmare a descoperirii mai multor erori in studiul major asupra climei din 2007, informeaza BBC.

Revizuirea va fi coordonata de un consiliu inter-academic, care aduce impreuna organizatii precum Royal Society din Marea Britanie. Consiliul va avea un comitet de experti care sa conduca lucrarile si va functiona independent de agentiile ONU.

Ban Ki-moon a subliniat, insa, faptul ca acest lucru nu inseamna punerea la indoiala a conceptului de schimbari climatice produse de om. “Ca sa fiu clar – amenintarea schimbarilor climatice este reala”, a declarat secretarul general al ONU. “Nu am vazut dovezi credibile care sa puna la indoiala concluziile principale ale raportului din 2007 al IPCC”, a adaugat acesta.

Ban Ki-moon a precizat ca este vorba despre cateva greseli in raportul de 3.000 de pagini si ca este nevoie de “transparenta, acuratete si obiectivitate”.

Presedintele IPCC a salutat actiunea de revizuire a raportului. “IPCC isi sustine categoric rigoarea si credibilitatea raportului din 2007, dar recunoastem ca putem sa ne imbunatatim metodele”, a declarat Rajendra Pachauri.

Consiliul inter-academic trebuie sa-si finalizeze revizuirea pana in august.

spot_img

Ultimele știri