Primul oras alimentat doar de energie solara, in Florida
O companie de utilitati din Florida si o firma de imobiliare si-au propus sa creeze primul oras american alimentat in totalitate de energie solara, anunta Reuters.
Florida Power and Light, companie ce tine de furnizorul american de utilitati FPL Group Inc, lucreaza impreuna cu Kitson & Partners pentru construirea celei mai mari centrale fotovoltaice din lume, langa Fort Myers in Florida.
19.500 de case si peste 500.000 de metri patrati de spatii comerciale, companii din industria usoara si spatii pentru birouri vor fi construite in orasul numit Babcock Ranch. Intregul proiect va costa in jur de 2 miliarde de dolari.
„Babcock Ranch va fi un laborator viu pentru companii, muncitori si familii, gata sa profite de recompensele inovatiei”, a declarat Syd Kitson, director executiv al Kitson & Partners, companie care va crea 20.000 de locuri de munca.
Un purtator de cuvant al proiectului anunta ca acesta va fi primul oras care foloseste doar energie solara pe parcursul zilei, iar excesul produs va fi exportat. Babcock Ranch va oferi locuitorilor acces la internet wireless si va fi dotat cu sisteme de incarcare a automobilelor electrice.
Lucrarile incep in iunie 2010, iar intregul proiect s-ar putea dovedi ideal in conditii de criza pe piata imobiliara. In plus, Florida este unul dintre statele cel mai grav afectate de acest fenomen.
Florida Power and Light a anuntat ca lucrarile pentru centrala fotovoltaica incep la sfarsitul anului si se vor desfasura independent de cele pentru oras. Cele 300-400 de milioane de dolari necesare nu vor fi luate din fondurile disponibile prin pachetele de stimulare guvernamentale.
Foto: Reuters
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

