Runda a doua de stelute pentru plajele romanesti

Organizatia ecologista „Mare Nostrum” anunta acordarea celei de-a doua serii de stelute pentru portiunile de plaja de pe litoralul romanesc, in cadrul competitiei „Plaja mea e mai curata!”.

Acordarea stelutelor se va face, la fel ca in editia precedenta, in functie de gradul de curatenie al portiunilor de plaja, existenta modulelor de colectare selectiva, existenta toaletelor, a dusurilor si a surselor de apa potabila, precum si a posturilor de salvamar, cat si a avertismentelor pentru turisti.

Niciuna dintre cele cincizeci de portiuni de plaja care au intrat in competitie pentru „marele premiu” in prima serie a competitiei nu au reusit sa acumuleze cinci stelute. Castigatoare in urma monitorizarilor precedente au fost Neptun I, Mamaia III, Mamaia IV, Olimp II, Jupiter IV, Venus II, Saturn II , cotate cu 4 stele. La polul opus, portiunile de plaja Navodari III – zona 2 si Navodari IV – zona 1 au acumulat doar o stea.

Potrivit datelor centralizate de voluntarii Mare Nostrum, exista portiuni de plaja care au evoluat de la primele monitorizari, cum este cazul pentru Mamaia III si Mamaia IV. La capitolul involutii se afla Neptun II-zona 2, Cordon Venus-Saturn II, Saturn I si Costinesti II.

“Motivul pentru care, pe anumite zone, situatia portiunilor de plaja s-a imbunatatit este pentru ca operatorii au avut posibilitatea sa puna la punct si sa eficientizeze managementul sectoarelor aflate in administrare. La polul opus, exista si zone unde s-a inregistrat o involutie, care poate fi datorata afluxului mare de turisti, care a depasit estimarile operatorilor de plaja”, a explicat Mihaela Candea, director executiv Mare Nostrum.

Pana acum, voluntarii „Mare Nostrum” au informat peste 10.000 de turisti despre modul in care se pot colecta selectiv si recicla deseurile de pe plaja.

Foto: Green Report

spot_img

Ultimele știri