Spatiile verzi din Sfantu Gheorghe sunt sub media europeana
Spatiile verzi pe care locuitorii municipiului Sfantu Gheorghe le au la dispozitie sunt sub media europeana, iar autoritatile locale se gandesc sa achizitioneze terenuri private pentru a amenaja noi parcuri si a extinde oazele de verdeata in intravilan, potrivit Agerpres.
Managerul public al municipiului Sfantu Gheorghe, Czimbalmos Csaba, a declarat ca suprafata medie de verdeata raportata pe cap de locuitor este in prezent de aproximativ 15 metri patrati, fata de 20 de metri cat este prevazut in angajamentele asumate de tara noastra fata de Uniunea Europeana pana in anul 2010 si minimum 26 de metri patrati pana in decembrie 2013.
"Suntem in fata de inventariere a acestor spatii verzi si zone de agrement, dar din calculele facute pe harta rezulta ca ne aflam sub media europeana. Orice bucata de verdeata in locul asfaltului este un pas inainte, dar practic, la ora actuala, nu prea mai avem ce sa inverzim in centrul municipiului cu exceptia Pietei Mihai Viteazul, asa ca ne gandim sa achizitionam pe viitor cateva terenuri private pentru a face un mediu mai placut si mai sanatos", a declarat Czimbalmos Csaba.
Potrivit acestuia, in urma cu zece ani suprafata de verdeata pe cap de locuitor in municipiul Sfantu Gheorghe, cu tot cu cimitire, zone de agrement si terenuri de sport, se cifra la 7,32 metri patrati.
Aceasta a fost extinsa prin reamenajarea parcului central din municipiu si a mai multor spatii de joaca pentru copii in cartiere si urmeaza sa se mareasca odata cu finalizarea proiectului de reabilitare a Pietei Mihai Viteazul, unde marmura va fi inlocuita cu alei pietonale si plante ornamentale.
Piata a intrat in reparatii capitale in urma cu mai multi ani, fiind degradata din cauza alunecarilor de teren, iar plantarea arbustilor si copacilor va avea nu doar un scop ornamental, ci si de fixare a solului.
Foto: ecologic.rec.ro
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

