Tuborg Green Fest, o noua proba pentru Parcul Izvor

Dupa concertul Madonna, vineri debuteaza tot in Parcul Izvor Tuborg Green Fest, iar organizatorii de la Emagic sustin ca spatiul verde va reveni la cea mai buna conditie dupa terminarea evenimentului.

ONG-urile de mediu s-au plans dupa concertul Madonnei ca iarba din parc a fost distrusa de numarul prea mare de spectatori. Membrii organizatiei EcoAssist sustineau atunci ca un stadion ar fi mult mai potrivit pentru un numar atat de mare de spectatori. Cu toate acestea, organizatorii festivalului Tuborg Green Fest sustin ca evenimente de acest gen se organizeaza in parcuri centrale din toata lumea.

„In Parcul Izvor nu este gazon, sunt doar plante precum mohor si sangele voinicului, plante care se usuca foarte repede vara. In cazul concertului Madonna, acestea erau deja arse de soare in momentul inceperii pregatirilor pentru concert. Oricum, dupa fiecare eveniment, spatiul verde este refacut cu banii luati de la organizatori pe chiria parcului, asa cum se intampla in oricare alt parc din lume, inclusiv Hyde Park din Londra. Asa se va proceda si in cazul Parcului Izvor”, a explicat pentru Green Report Laura Coroianu, Director Executiv Emagic.

Un festival cu invitati "eco"

In acest an, trupele prezente la Tuborg Green Fest s-au mentinut in spiritul "green" al festivalului, cei mai multi dintre artisti fiind adeptii stilului "bio". Cei mai eco dintre invitati s-au dovedit a fi componentii formatiei The Crystal Method. In afara de mancare si produse organice, acestia au cerut ca toate bolurile, farfuriile si produsele cu care vor intra in contact sa fie realizate din materiale refolosibile si reciclabile.

In Parcul Izvor vor fi amenajate puncte speciale de colectare a gunoaielor, iar cei mai harnici participanti vor fi premiati. Astfel, la zece pahare de plastic prezentate la punctul de colectare, va fi oferit un jeton cu care se poate cumpara ulterior alta bautura. Deseurile colectate in cele trei zile vor fi trimise catre centrele de reciclare, cu ajutorul operatorului de salubritate Romprest.

Tuborg Green Fest incepe vineri cu show-urile celor de la Chicane, The Crystal Method, Suie Paparude si Sensor si se incheie duminica. La fel ca in cazul concertului Madonna, spectatorii sunt rugati sa nu se urce in copacii din parc, sa nu rupa florile, arbustii sau crengile arborilor si sa nu arunce gunoaie pe spatiul verde sau pe aleile parcului.

spot_img

Ultimele știri