Turbinele eoliene GE Energy rezista la -30 de grade

Cea mai avansata turbina eoliana de la GE Energy, ce functioneaza la temperaturi de pana la -30 de grade Celsius, este acum disponibila printr-un pachet gandit pentru tarile cu temperaturi foarte scazute.

Pachetul CWE (Cold Weather Extreme), ideal pentru tari precum Canada, a fost realizat pentru turbinele eoliene de 1,5 megawati si a fost adaptat pentru turbinele de dimensiunea 2,5xl. Acestea sunt concepute astfel incat sa asigure cea mai mare productie anuala de energie din clasa lor.

Cu generatorul de 2,5 de megawati, turbinele de 2,5xl pot furniza o productie mai mare pentru proiectele realizate pe un teren mai restrans si datorita performantelor acustice. Distantele de recul fata de receptorii de zgomot pot fi minimizate, permitand instalarea unui numar mai mare de unitati pe o anumita suprafata de teren.

Conform Asociatiei Canadiene a Energiei Eoliene (CanWEA), Canada a depasit anul trecut o capacitate energetica eoliana instalata de 2.000 de megawati si se preconizeaza depasirea a 3.000 de megawati in 2009. In prezent, energia eoliana asigura aproximativ 1% din necesarul de electricitate al Canadei, turbinele eoliene din aceasta tara reprezentand o capacitate de productie ce face fata nevoilor a peste 860.000 de locuinte.

Provincia Ontario este in prezent lider in segmentul energiei eoliene in Canada, cu o capacitate instalata de 1.162 megawati, asigurand electricitate curata pentru 300.000 de locuinte. GE are o baza instalata de 938 de megawati (39%) la nivel national si este un sustinator al initiativei „WindVision 2025”, prin care 20% din electricitatea Canadei va proveni din surse de energie eoliana pana in 2025.

Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri