Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Rechinii prefera sa atace inotatori si surferi in costume alb si negru, mai ales duminica

Rechinii ataca cu predilectie in ziua de duminica, in perioadele cu luna noua, in ape de mica adancime, de preferinta inotatori si surferi care poarta costume de baie in culorile alb si negru, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Florida (SUA). Aceste concluzii se bazeaza pe observatiile si statisticile din ultimii 50 de ani din regiunea comitatului Volusia din statul american Florida, cunoscut drept "capitala mondiala a atacurilor rechinilor", informeaza Mediafax.

Intre 1999 si 2008, o cincime din totalul atacurilor rechinilor pe plan mondial a avut loc in aceasta regiune, a carei zona de coasta are o lungime de 75 de kilometri. Oamenii de stiinta americani au observat rechinii timp de un an, in aceasta regiune, unde plaje albe si valurile puternice atrag numerosi practicanti de surfing, dar si multi pradatori, in special in perioada mai – august, ultima luna fiind de altfel si cea mai periculoasa.

In perioada 1956 – 2008 au avut loc 231 de atacuri pe coastele comitatului Volusia. Cele mai multe dintre victime, dintre care surferii au reprezentat 60%, au fost muscate in special in zona picioarelor, fie dimineata foarte devreme, fie dupa-amiaza tarziu, deoarece valurile sunt mai puternice la aceste ore.
"Cel mai mare numar de atacuri au loc in perioada de luna noua, urmata de perioada de luna plina", a explicat George Burgess, coordonatorul studiului. "Este probabil ca fazele din ciclul lunar sa influenteze migratia si ciclul reproductiv al pestilor, o sursa de hrana pentru rechini", a adaugat cercetatorul american.
August este luna in care se inregistreaza cele mai multe atacuri, acest fapt avand o explicatie statistica, potrivit studiului, deoarece in acea perioada se inregistreaza cel mai mare numar de turisti pe plaja.

Bataile cu stropi de apa si miscarile puternice ale picioarelor in apa atrag rechinii, au declarat cercetatorii, care au adaugat ca cele mai multe dintre victime purtau costume de baie in culorile alb si negru sau galben si negru, indicand cu aceasta ocazie faptul ca rechinii percep foarte bine contrastele de culoare.
Cercetatorii au explicat ca cele mai multe dintre incidentele semnalate in Florida sunt mai degraba "muscaturi" decat "atacuri" reale. "Sa le spui «atacuri» ar fi probabil un termen neinspirat, deoarece consecintele nu sunt, in general, mai grave decat cele cauzate de muscatura unui caine", a explicat George Burgess.

"Nu este acelasi tip de muscatura cu a rechinilor din specia Marele alb, care au lungimi de 3-6 metri, ce pot fi intalniti pe coastele Californiei. Aici avem de-a face cu un stil diferit de atacuri, comise in cea mai mare parte a cazurilor de rechini care se hranesc de obicei cu pesti mai mici", a concluzionat autorul studiului.

spot_img

Ultimele știri