Romania si Israel, acord de colaborare in domeniul protectiei mediului

Vineri, 18 Noiembrie 2011 - 11:00
a|A

Ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, si omologul sau israelian, Gilad Erdan, vor semna saptamana viitoare o o declaratie comuna de intentie care va prevedea si incheierea unui acord de colaborare in domeniul protectiei mediului.

Laszlo Borbely s-a intalnit joi, la Tel Aviv, cu ministrul israelian al protectiei mediului, Gilad Erdan, in cadrul unei reuniunii unde au fost au fost abordate subiecte din domeniile managementului resurselor de apa, al schimbarilor climatice, al deseurilor si al energiilor regenerabile.

"Romania are nevoie de experienta firmelor care au dezvoltat tehnologii de varf in domeniul resurselor de apa si nu numai. Exista o cooperare foarte buna intre cele doua state, dar trebuie sa intensificam in viitor dialogul intre specialistii nostri", a declarat Borbely.

De asemenea, cei doi oficiali au agreat organizarea unor schimburi de experienta intre cele doua tari in domeniul eficientizarii energetice (programul Casa Verde, dezvoltarea infrastructurii pentru introducerea vehiculelor electrice) si al eficientizarii utilizarii resurselor de apa.

Foto: antena3.ro

Cosmin Zaharia

Citeste:

Firme din Israel vor participa la proiecte de apa in Romania

Seceta, combatuta picatura cu picatura

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala