Scafandrii de lupta contra braconierilor din Delta Dunarii

Joi, 6 Octombrie 2011 - 11:45
a|A

Brigada Speciala de Interventie “Vlad Tepes” a Jandarmeriei a trimis in judetul Tulcea unii dintre cei mai buni luptatori – scafandrii de lupta.

Ei au fost implicati, timp de 48 de ore, intr-o operatiune de combatere a braconajului piscicol in zona lagunara si maritima a Deltei Dunarii.

Cei zece scafandri au folosit doua barci gonflabile cu motor tip Bombard C4. O asemenea ambarcatiune, foarte rapida, poate lua la bord pana la sapte oameni si permite atat transportul echipamentelor de scufundare, cat si al armamentului individual.

Operatiunea din Delta a fost foarte discreta, astfel ca jandarmii nu au putut fi vazuti in actiune decat de braconierii surprinsi in flagrant. Totusi, pentru publicul larg, scafandrii de lupta si-au demonstrat calitatile cu prilejul exercitiului organizat in luna mai 2011 pe Lacul Morii din Bucuresti.

La operatiunea din Delta, jandarmii au actionat sub coordonarea Comisariatului General al Garzii Nationale de Mediu, ca unitate de sprijin, avand ca principala sarcina depistarea si capturarea plaselor de pescuit ilegale. “Misiunea a avut succes”, a declarat, pentru Green Report, purtatorul de cuvant al Brigazii Speciale, capitanul Vlad Colceariu.

Brigada Speciala “Vlad Tepes” a Jandarmeriei Romane are in mod regulat interventii in Delta Dunarii, nu doar impotriva braconierilor, ci si pentru combaterea defrisarilor ilegale.

Nota de constatare oficiala referitoare la operatiunea din Delta Dunarii, din aceasta saptamana, va fi elaborata de comisarii Garzii Nationale de Mediu.

Mihai Diac

Foto: Brigada Speciala de Interventie a Jandarmeriei

Citeste si:

Exclusiv: Demonstratie de forta in Delta Dunarii

Delta Dunarii – paradisul braconierilor

Green Revolution
Evenimentele Green (R)Evolution

Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.

Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.

Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

 

  


Sponsori

             
                       

Parteneri

green peace greenbiz greenfacts salvati delta terra 121
news report naturenergy prais green revolution  
responsabilitatea sociala