Schimbarile climatice sunt principala amenintare a ursilor polari

Vineri, 20 Martie 2009 - 12:33
a|A

Schimbarile climatice reprezinta principala amenintare pentru populatia ursilor polari din lume, au avertizat cele cinci mari state cu ursi polari in cadrul unei conferint ce a avut loc in aceasta saptamana, informeaza Earth Times.

Norvegia, Groenlanda, Rusia, SUA si Canada au au semnat un acord in 1973 pentru protejarea ursilor polari si a habitatului acestora. Insa atunci, cea mai mare amenintare a ursilor polari era considerata vanatoarea.

Acum, incalzirea globala, care topeste gheata arctica, este considerata amenintarea primara a ursilor polari. Cativa cercetatori se tem ca populatia ursilor polari din lume, care este estimata intre 20.000 si 25.000 de exemplare, va scadea cu o treime in cateva decenii, daca trendul incalzirii globale nu va fi inversat.

„Intalnirea celor 5 state a fost un succes din punct de vedere norvegian. Oficialii tarilor au transmis un mesaj clar lumii ca schimbarile climatice reprezinta o amenintare grava pentru ursii polari”, a declarat ministrul Mediului din Norvegia, Erik Solheim. Schimbarile climatice nu pot fi combatute decat intr-un context international mai extins, a explicat Solheim.

Green TV - Vineri, 16:30, TVR
Roaba de cultura. Curs de olarit
21 Sep 2011

Sponsori

             
                       

Parteneri

  green peace greenbiz greenfacts salvati delta
terra 121 news report naturenergy prais
green revolution         wwf