Sony Ericsson lanseaza telefoane eco si garanteaza reciclarea
Sony Ericsson garanteaza ca telefoanele care vor fi depuse la centrele de colectare vor fi reciclate intr-un mod sigur din punct de vedere ecologic, prin lansarea garantiei ecologice. Garantia este valabila la nivel international.
Lansarea propriilor centre de colectare este un element important al acestei initiative, se arata intr-un comunicat al companiei. In prezent, acest demers se desfasoara in India, Taiwan, China, Thailanda, Singapore, SUA si Mexic, unde au fost create mai bine de 500 de centre de colectare a telefoanelor mobile. Sony Ericsson va avea in vedere extinderea conceptului de garantie ecologica in toate tarile in care este prezenta compania, prioritate avand acele tari unde sistemul standard de reciclare este evaluat ca limitat.
De asemenea, Sony Ericsson lanseaza telefoanele GreenHeart care inseamna carcase din plastic bio-degradabil, tastatura reciclabila, incarcator cu consum minim de energie, manuale de utilizare incarcate pe telefon si joc de educatie ecologica preincarcat "Ecomate".
"Eforturile de implementare a unui mod responsabil de actiune fata de mediu sunt continuate la Sony Ericsson cu ajutorul garantiei ecologice si a proiectului Greenheart. In acest fel, Sony Ericsson isi mentine angajamentul fata de responsabilitatea ecologica, angajament recunoscut in anul 2008 de catre organizatia Grenpeace prin numirea Sony Ericsson drept compania ecologica a anului" " a declarat Mats Pellback-Scharp, Director Corporate Sony Ericsson.
Telefonul va fi disponibil pe pietele din Romania la inceputul anului 2009.
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

