Un cutremur similar celui din '77 ar putea provoca pierderi de 4,8 miliarde euro. Vezi cum te poti asigura in caz de seism
Un cutremur similar celui din 1977 ar putea provoca pierderi uriaşe la nivel naţional. Seismul de acum 34 de ani a avut o magnitudine de 7,2 grade pe scara Richter şi a generat pierderi de peste două miliarde de dolari, respectiv 5% din Produsul Intern Brut al României din acel an, potrivit datelor Băncii Mondiale.
Pierderile pe care le-ar provoca în sectorul rezidenţial un cutremur similar celui din martie 1977 ar putea ajunge la 4,8 miliarde de euro, în condiţiile în care valoarea totală a locuinţelor la nivel naţional este estimată la aproape 106 miliarde de euro, din care valoarea locuinţelor din mediul urban depăşeşte 60 miliarde.
La cutremurul din '77, din totalul pierderilor, peste jumătate au fost la locuinţe. 90% din victime şi 70 % din pierderi au fost în Bucureşti. Seismul a provocat decesul a peste 1.500 de persoane, la care s-au adăugat mai mult de 11 mii de răniţi. Atunci s-au prăbuşit 28 de clădiri înalte, construite înainte de anul 1940 fără măsuri antiseismice.
Dar aceste cifre nu par să îi sperie pe români. Datele PAID arată că, la sfârşitul săptămânii trecute, numărul poliţelor obligatorii de asigurare a locuinţei încheiate se ridica la mai puţin de 800.000 de contracte, dintr-un total de 8 milioane de locuinţe existente la nivelul întregii ţări.
Citeste mai mult pe antena3.ro
Green Revolution este o asociatie de ecologie urbana care isi propune sa creeze o comunitate activa, solidara si sanatoasa, care sa se implice in proiecte extinse de ecologie a oraselor din tara. Green Revolution a luat nastere din grupul media Green Report, din dorinta echipei de a misca lucrurile spre verde si altfel decat cu pixul.
Romanii trebuie sa inteleaga ca, in orase, ei sunt garantii si sustinatorii ecosistemului urban. Orasul intreg trebuie sa existe precum un organism cu roluri bine definite in constiinta si actiunea fiecarui locuitor al cetatii.
Asociatia Green Revolution este o continuare a departamentului de evenimente a grupului Green Report.

