studentObike te invită la Hallowheel, petrecerea studenților pe bicicletă

hallowheelVino joi, 30 octombrie, începând cu ora 15:00, în Complexul Agronomie – Herăstrău, și sărbătorește Hallowheel-ul alături de studentObike! Te provocăm să participi la cele mai amuzante competiții și poți pleca acasă cu super premii.

Dăm startul distracție cu un concurs de sculptat dovleci, că doar e Hallowheen. Îți punem îndemânarea și imaginația la încercare, iar cel mai reușit dovleac va câștiga.

Continuăm apoi cu  “Chic pe bicicletă” – un concurs pentru fetele cochete. Pe o distanță delimitată, concurentele vor fi provocate să se rujeze în timp ce pedalează. Cea care îndeplinește cel mai bine și cel mai rapid această sarcină câștiga.

“Fii vedetă pe bicicletă” este o competiție contracronometru. Pentru început, participanții trebuie să extragă un bilet ce va conține un nume celebru. Apoi, în mare viteză, vor trebui să pedaleze către punctul de deghizare. Cu ajutorul recuzitei din dotare (peruci, pălării, ochelari și cosmetice), trebuie să se transforme în vedetă de pe biletul extras. Odată costumat, concurentul trebuie să meargă în campus și să convingă 5 persoane să facă o poză cu el la panoul Hallowheel.  Cel mai rapid și bine costumat participant, care reușește să facă și cele 5 fotografii, va fi declarat câștigător.

Vom încheia sesiunea de concursuri cu “Oul buclucaș”. O probă distractivă în care participanții se vor grupa doi câte doi și vor arunca un ou crud de la unul la celălalt. Pe măsură ce timpul trece, distanța se mărește, iar echipa a cărei ou va fi întreg la final va fi declarată câștigătoare.

Distracția e garantată, iar premiile sunt pe măsură: o super tableta, un iPod Shuffle, o cască de protecție Melon, abonamente la fitness, fotbal și tenis de câmp. Așadar, tot ce trebuie să faci e să te prezinți pe 30 octombrie în Complexul Agronomie – Herăstrău pentru a participa la Hallowheel, petrecerea studenților pe bicicletă.

Înscrierile se fac la fața locului începând cu ora 13:00. Vă așteptam în număr mare!

studentObike este primul proiect național de închiriere gratuită de biciclete destinat studenților din șapte centre universitare, aflate în București (trei centre), Brașov, Cluj-Napoca, Iași și, începând cu anul acesta, și în Ploiești.

În cei 3 ani de funcționare, programul  „studentObike” a reușit să scoată peste 60.000 de studenți la pedalat.

studentObike este implementat în campusurile universităților partenere: Universitatea de Ştiințe Agricole și Medicină Veterinară, Universitatea Politehnică din București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca și Universitatea Tehnică din Iași și Universitatea Petrol și Gaze din Ploiești.

Centrele studentObike pun gratuit la dispoziția studenților 350 de biciclete: 160 de biciclete în București, 40 în Brașov, 40 în Cluj-Napoca și 60 de biciclete în Iași, 50 la Ploiești.

spot_img

Ultimele știri